Consumul regulat (doar) de legume nu ne ”păzește” total de afecțiunile cardiace Recomandat

Stilul de viaţă bazat doar pe consumul de legume nu este suficient pentru a reduce riscurile cardiace, precizează un studiu recent desfășurat de cercetători englezi.

Ceea ce oamenii mănâncă în plus faţă de legume, cât de multe exerciţii fizice practică, precum şi locul şi felul în care trăiesc reprezintă factori care ar putea avea un impact mai mare asupra stării de sănătate, potrivit autorilor acestui studiu.

Ei accentuează totuşi faptul că o dietă echilibrată reduce riscul de apariţie pentru multe boli, inclusiv pentru anumite tipuri de cancer.

Cel puţin cinci porţii de legume şi fructe în fiecare zi sunt recomandate de experţii din sănătate, inclusiv de cei de la Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie.

Potrivit recomandărilor NHS, fructele şi legume reprezintă o sursă bună de vitamine, precum acid folic, şi de minerale, precum potasiu.

Ele conţin şi fibre, care contribuie la menţinerea sănătăţii tranzitului intestinal, previn problemele de digestie şi reduc riscul de cancer intestinal.

Fructele şi legume participă, de asemenea, la reducerea riscului de boli cardiace, accident vascular cerebral şi anumite tipuri de cancer.

Ele contribuie şi la structura unei diete sănătoase şi echilibrate.

Totodată, sunt sărace în grăsimi şi calorii (cu condiţia să nu fie prăjite sau coapte în cantităţi mari de ulei).

Deşi riscul de deces cauzat de boli cardiovasculare a fost cu aproximativ 15% mai mic pentru persoanele care mâncau cele mai mari cantităţi de legume - în special pentru cele care consumau multe legume crude - în comparaţie cu cele care mâncau cele mai mici cantităţi de legume, autorii studiului au considerat că acest rezultat ar putea fi explicat prin alţi factori.

Acei factori includ stilul de viaţă al participanţilor - de exemplu dacă fumau sau consumul de alcool -, precum şi locurile de muncă, veniturile şi dieta generală.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.