Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați se alătură unui demers medical de anvergură națională, prin participarea în cadrul proiectului „Program Național pentru acces echitabil la testare genetică și genomică (Genetică Echitabilă)”.
Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică, în calitate de lider de proiect, anunță că prin acest program, implementat în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și unități sanitare din fiecare zonă a țării, „contribuim la dezvoltarea unui cadru național prin care screeningul, testarea genetică și genomică, consilierea și formarea specialiștilor să devină mai accesibile persoanelor din grupuri vulnerabile. Obiectivul este depistarea precoce a bolilor genetice și rare, a unor forme de cancer și a altor afecțiuni cu componentă genetică, acolo unde este cea mai mare nevoie”.
În perioada februarie 2026 – august 2028, proiectul va susține:
- dezvoltarea metodologiei naționale de screening genetic;
- formarea a minimum 121 de specialiști;
- informarea și consilierea a minimum 24.265 de persoane;
- furnizarea de servicii de screening genetic/genomic pentru minimum 19.413 de beneficiari din grupuri vulnerabile.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.