PH-ul este parametrul prin care se stabileşte caracterul acid sau bazic al unei soluţii, mai exact este logaritmul zecimal cu semn schimbat al concentraţiei ionilor de hidrogen dintr-o soluţie. PH-ul organismului are o valoare de 7,35-7,45“, explică  specialiștii în nutriţie.

Acesta se referă, de fapt, la pH-ul sângelui, care nu poate fi modificat prin alimentaţie, prin comparaţie cu pH-ul urinei sau al salivei. Cel mai mic dezechilibru care induce aciditate sau alcalinitate în exces ne poate pune viaţa în pericol.

Primul mecanism de reglare a pH-ului este reprezentat de sisteme-tampon chimice care intervin în fracţiuni de secundă pentru a corecta o eventuală „agresiune“ acidă sau bazică. Dacă acestea nu reuşesc să corecteze un dezechilibru acido-bazic, atunci vor interveni plămânii şi, ulterior rinichii.

Mecanismul care stă la baza intervenţiei plămânilor constă în modificarea cantităţii de dioxid de carbon pe care îl eliminăm prin expiraţie, care se face prin schimbarea frecvenţei respiratorii (mai repede, adică prin hiperventilaţie în stări asociate cu acidoza, sau mai încet, adică prin hipoventilaţie, în alcaloză). Cu alte cuvinte, atunci când pH-ul organismului riscă să devină acid, respirăm mai rapid, iar când poate deveni prea alcalin, respirăm mai lent. Rinichii acţionează prin reglarea cantităţii de bicarbonat care se reabsoarbe în sânge, în timpul pasajului renal. Mai exact, dacă avem de-a face cu un dezechilibru care evoluează cu alcaloză, atunci rinichiul lasă bicarbonatul în exces să se piardă în urină (şi în consecinţă vom avea o urină alcalină). Dacă avem de-a face cu acidoză, atunci rinichiul va absorbi mult bicarbonat şi chiar va produce bicarbonat suplimentar, iar urina eliminată va fi acidă.