George Ionescu

Ziua Mondială a Diabetului este marcată, de peste două decenii, pe 14 noiembrie, autorităţile din domeniul sănătăţii publice anunţând că, la nivel naţional şi local, în această lună se desfăşoară activitatea de colectare a datelor privind evaluarea sănătăţii şi accesului la serviciile de sănătate conform metodologiei unitare OPHELIA. La nivelul comunităţilor se desfăşoară colectarea de date privind nivelul de alfabetizare în domeniul sănătăţii al pacienţilor cu boli cardio-vasculare şi diabet zaharat, utilizând un chestionar.

Statisticile realizate în România, care datează din anul 2022, arată că 6 din 10 diabetici au cel puţin o complicaţie, scrie News.ro.

”În România, în anul 2022, se aflau în evidenţa cabinetelor medicale de diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice 1,27 milioane de persoane cu diabet zaharat. Dintre pacienţii cu diabet zaharat aflaţi în evidenţă, 6 din 10 persoane aveau cel puţin o complicaţie: 16,8% aveau polineuropatie şi accident vascular cerebral, 13,8% aveau retinopatii (afectarea ochilor), 9,8% arteriopatie obliterantă. Pentru a reduce povara acestei afecţiuni este nevoie de implicare atât din partea decidenţilor, a sistemului de sănătate, cât şi a comunităţilor. Doar lucrând împreună se poate reduce riscul de diabet zaharat la nivel populaţional şi se poate asigura accesul echitabil al tuturor oamenilor la metode de depistare precoce, la tratament şi îngrijiri cuprinzătoare şi de calitate”, conform unui comunicat de presă transmis de DSP Dâmboviţa, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului.

Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a transmis că un lot de caşcaval din lapte de vacă este retras de la vânzare din magazinele Carrefour, după ce s-a semnalat prezenţ bacteriei Listeria monocytogenes.

Persoanele care au cumpărat produsul sunt sfătuite să nu îl consume.

Potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul ANSVSA, societatea Carrefour România a iniţiat retragerea de la comercializare a produsului ”Caşcaval din lapte de vacă”, în ambalaj de 400 de grame, sub brandul Carrefour Classic, ca urmare a depistării prezenţei Listeria monocytogenes. Este vorba despre produsele din lotul 200 BT246, cu data-limită de consum 18.07.2025, potrivit News.ro.

Persoanele care au cumpărat produse din lotul menţionat sunt sfătuite să nu le consume, ci să le distrugă sau să le returneze în magazinul de unde le-au achiziţionat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

De asemenea, persoanele care au consumat acest produs şi au febră simplă sau însoţită de dureri de cap sunt sfătuite să ceară un consult medical şi să raporteze acest consum. Femeile gravide, persoanele cu imunitate scăzută şi cele în vârstă trebuie să acorde o atenţie deosebită acestor simptome.

Aceste simptome pot sugera listerioza, boală potenţial gravă, cu un timp de incubaţie de până la opt săptămâni, arată ANSVSA.

Copiii mici cu vârsta sub 5 ani, vârstnicii, persoanele cu sistem imunitar slăbit sau cu boli cronice sunt categoriile cele mai expuse riscului de pneumonie. Vaccinarea, igiena adecvată, aerul curat şi evitarea zonelor aglomerate sunt principalele măsuri de prevenire a îmbolnăvirii, iar specialiștii atrag atenţia asupra importanţei prezentării la medic pentru diagnosticarea din timp a pneumoniei şi începerea tratamentului adecvat.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu și preluat de News.ro, Ziua Mondială a Pneumoniei, celebrată anual în 12 noiembrie, este un prilej pentru a încuraja factorii implicaţi în eforturile de a reduce povara globală a pneumoniei, o boală prevenibilă, dar care poate fi fatală.

Vaccinurile, o igienă adecvată, ce implică spălarea frecventă a mâinilor, aerul curat şi evitarea zonelor aglomerate, precum şi o dietă sănătoasă pot ajuta la prevenirea pneumoniei, se arată în comunicat.

„Semnele de alarmă în evoluţia unei pneumonii sunt: febra persistentă, peste 3 zile, astenia intensă, expectoraţia cu striuri de sânge, scăderea tensiunii arteriale sau creşterea ei (când era controlată prin medicaţie). Acestea impun prezentarea de urgenţă la medic, astfel încât să poată fi prevenită apariţia complicaţiilor şi evoluţia nefavorabilă. Aşadar, educarea şi informarea publicului pot contribui la salvarea vieţii semenilor noştri vulnerabili în faţa pneumoniei”, susţine dr. Danciu Lavinia, director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Pneumonia este o boală respiratorie acută care afectează plămânii şi care este produsă de agenţi infecţioşi. Gripa, virusul sinciţial respirator şi bacteriile pneumococice sunt cauze frecvente ale pneumoniei, care este determinată în general de microorganisme precum bacterii, viruşi şi fungi. Simptomele cele mai frecvente ale pneumoniei sunt: febră, frisoane, tuse cu producere de spută, dureri toracice, transpiraţie excesivă, dificultatea în respiraţie (dispnee), starea de oboseală şi scăderea poftei de mâncare.

Pneumonia este boala infecţioasă care ucide cei mai mulţi copii. Anual, la nivel mondial se înregistrează peste 500.000 de decese la copii cu vârsta sub 5 ani, dintre care aproape 150.000 sunt nou-născuţi.

”Prevenţia acestei afecţiuni se realizează prin mai multe măsuri: izolarea cazurilor diagnosticate şi tratamentul adecvat al acestora, pentru limitarea extinderii infecţiei în populaţie (fiind o boală contagioasă, ce se transmite prin respiraţie, tuse, strănut), vaccinarea cu vaccinurile cuprinse în schema naţională de vaccinare (ex. DTP, ROR, antipneumococic etc.), dar şi cu vaccinuri opţionale (vaccin antigripal, vaccin pentru virusul sinciţial respirator în cazul prematurilor etc).

Alte metode adjuvante în prevenţie sunt reprezentate de măsurile care au ca rezultat creşterea imunităţii (alăptarea sugarului cel puţin până la 6 luni, alimentaţia corespunzătoare bogată în fructe şi legume, respectarea orarului de somn). Un rol important în prevenţie îl are, de asemenea, tratamentul corect al bolilor pulmonare cronice, precum tratamentul astmului”, declară dr. Iulia Simina, medic specialist pneumolog şi medic specialist pediatru.

Dacă în cazul virozelor nu există vaccin, pentru gripă există un vaccin care ne poate proteja de îmbolnăvire. Pentru al doilea an, vaccinurile antigripale pot fi luate gratuit din farmacii, cu rețetă de la medicul de familie sau de la un medic specialist.

Dar nu toată lumea poate beneficia gratuit de vaccin, ci doar anumite categorii de populație, scrie HotNews.

Anul acesta este pentru a doua oară când dozele de vaccin împotriva gripei nu mai ajung în cabinetele medicilor de familie, ci sunt ridicate direct din farmacie – cu rețetă de la medic sau la liber, contra cost.

În unele farmacii – foarte puține – vaccinul poate fi administrat pe loc. Acolo unde nu există această posibilitate, trebuie să mergeți cu el la medicul de familie.

Și un medic de altă specialitate poate să emită rețeta, nu doar medicul de familie. Spre exemplu, dacă pacientul merge pentru monitorizare la pneumolog, și pneumologul poate să emită această prescripție. La fel, în cazul copiilor, și medicul pediatru poate să emită prescripția pentru vaccin.

Ministerul Sănătății a stabilit că primesc gratuit vaccinul, în baza unei rețete compensate de la medicul de familie sau de la medicul specialist, următoarele categorii de populație:

- copiii cu vârsta mai mare de 6 luni, până la 18 ani,

- femeile gravide,

- persoanele cu vârsta între 18 și 65 de ani care suferă de una dintre următoarele boli cronice: boli cardiovasculare; boli respiratorii; boli renale; boli hepatice; boli neurologice; boli metabolice; boli oncologice; boli autoimune; malformații congenitale; obezitate; asplenie; persoane cu infecție HIV/SIDA; persoane în terapie imunosupresoare; persoane cu transplant; persoane cu imunosupresie congenitală,

- persoanele cu vârsta de peste 65 de ani,

- personal de specialitate medico-sanitar și auxiliar.

Începând de anul trecut, există și o categorie care primește vaccinul gripal 50% compensat: persoanele cu vârsta cuprinsă între 45 ani și 65 de ani, fără boli cronice.

Cei care nu se încadrează în aceste categorii, dar vor să se imunizeze împotriva gripei, trebuie să achiziționeze vaccinul contra cost din farmacie.

Serviciul Control în Sănătate Publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a efectuat, în primele opt luni ale anului, 143 de controale în unităţile de învăţământ.

În urma acestor controale s-au aplicat 17 sancţiuni, respectiv 11 amenzi în valoare de 24.400 de lei şi şase avertismente.

Sancţiunile au fost aplicate, printre altele, pentru:

- produse alimentare necorespunzătoare;

- produse alimentare "lapte-corn" depozitate necorespunzător;

- lipsa produselor biocide;

- sistem de colectare şi evacuare al apelor uzate defect;

- curăţenie necorespunzătoare;

- modificarea structurii funcţionale fără notificarea DSP Galaţi;

- utilizarea de produse biocide expirate;

- personal angajat fără control medical periodic.

Verificarea igienei mâinilor este facilitată astăzi prin tehnologie. Astfel, la Spitalul de Boli Infecțioase din Galați a fost instalat un sistem inteligent de monitorizare a igienei mâinilor.

Medicii, asistentele, infirmierele și îngrijitoarele spitalului poartă fiecare un ecuson cu senzori care înregistrează cine, unde și de câte ori și-a igienizat mâinile în timpul turei de lucru.

Prima secție în care a fost instalat acest sistem, în cabinetele medicale și pe holul principal, este cea de dermatologie.

Odată implementat complet, sistemul va permite epidemiologilor spitalului să verifice, pe categorii de personal, dacă au fost respectate regulile de igienă, ce cantități de substanțe au fost utilizate și în care spații ale spitalului este necesară suplimentarea dispozitivelor de igienizare.

Investiția are ca scop prevenirea infecțiilor nosocomiale și este realizată de Consiliul Județean cu ajutorul fondurilor europene atrase.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că ar fi nevoie de un număr de medici de medicină şcolară de nouă ori mai mare decât cel existent în prezent, pentru ca fiecare unitate şcolară să aibă personal medical.   

”Aici trebuie să fim realişti, pentru că am auzit tot felul de propuneri, să avem în fiecare şcoală un medic. E un deziderat foarte bun, dar trebuie să ştim câţi medici sunt în România şi câţi ar trebui la şcoli. Ar trebui 7.000-8000 de medici în şcoli, sunt vreo 900 de medici în medicină şcolară în momentul de faţă”, a spus Alexandru Rafila, miercuri, citat de News.ro.

”Noi trebuie totuşi să putem să oferim servicii de medicină şcolară fie prin centrele comunitare integrate, fie prin colaborarea cu medicii de familie şi, nu în ultimul rând, prin colaborarea cu Ordinul Asistenţilor Medicali, pentru că un asistent medical în fiecare şcoală se poate atinge acest deziderat şi el poate fi corelat cu oferirea de servicii de educaţie pentru sănătate care pot fi făcute împreună cu această activitate de medicină şcolară”, a subliniat ministrul.

În județul Galați, rețeaua de medicină școlară are în structură 149 de posturi finanțate de Ministerul Sănătății.

Din acestea, 16 sunt posturi de medici în cabinete școlare: 15 în urban (13 în Galaţi, 2 în Tecuci) și 1 în rural (Ghidigeni).

117 sunt posturi de asistenți medicali: 94 în urban (77 în Galaţi, 16 în Tecuci și 1 în Bereşti) și 23 în rural (Bălăşeşti, Barcea, Cudalbi - 2, Corod, Drăgăneşti, Drăguşeni, Fârţăneşti, Iveşti - 2, Lieşti - 2, Matca - 3, Munteni, Pechea, Rădeşti, Tudor Vladimirescu, Tuluceşti, Valea Mărului, Independenţa și Vânători).

Mai există în județ 10 posturi de medici stomatologi, toate în urban (6 în Galați și 4 în Tecuci) și 10 posturi de asistenți medicali stomatologi (toate în Galați).

Conform unui raport al Direcției de Sănătate Publică, în județul Galați există 11 centre de permanență, din care 3 sunt în urban și 8 în mediul rural.

Cele trei centre de permanență din mediul urban sunt toate în municipiul Galați:

- CP nr. 1 – Micro 39, str. Drumul Viilor nr. 14, bl. J4 – parter,

- CP nr. 2 – Mazepa II, STR. Ovidiu nr. 10-12,

- CP nr. 3 – Micro 20, Str. Furnaliştilor nr. 9B.

În mediul rural, centrele sunt în localitățile Bălăbăneşti, Băleni, Bereşti, Cavadineşti, Corod, Cudalbi, Tudor Vladimirescu și Vlădeşti.

Centrele de permanenţă asigură continuitatea asistenţei medicale primare în regim de gardă pentru persoanele care se adresează acestora. În zilele lucrătoare, garda se instituie în centrul de permanenţă între orele 15,00-8,00, după terminarea programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor de familie în cadrul cabinetelor de medicină de familie.

În zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul Romaniei, programul de gardă este permanent. Garda de 24 de ore se poate împărţi în ture de 12 ore, fiecare.

În perioada ianuarie – august 2024, în centrele de permanență din județul Galați s-au prezentat 35.555 de persoane, conform DSP Galați.

Pentru 26.074 de persoane s-a asigurat tratament, pentru 25.932 persoane s-au acordat consultații.

5. 740 de persoane s-au prezentat pentru o afecţiune care nu a reprezentat o urgenţă medicală.

S-a solicitat ambulanţa de transport sau intervenţia unui echipaj de urgenţă pentru un număr de 319 persoane.

S-au eliberat bilete de trimitere către alte specialităţi la un număr de 1.511 persoane.

Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Ramona Chiriac, a prezentat câteva statistici privind sistemul sanitar românesc în raport cu standardele UE.

"Privind la radiografia sistemului de sănătate românesc, vedem eforturi reale, instituţionale, de îmbunătăţire a situaţiei, precum şi provocări sistemice. Sistemul sănătăţii din România se confruntă cu provocări semnificative. De exemplu, din cauza deficitului de forţă de muncă şi competenţe. În 2021, densitatea medicilor a fost de 3,5 la 1.000 de locuitori, mai mică decât media europeană, în pofida numărului mai mare de absolvenţi de studii medicale. Raportul dintre asistenţii medicali şi populaţie a fost deosebit de scăzut, cu doar 0,9 asistenţi medicali la 1.000 de persoane, comparativ cu media Uniunii Europene, de 7,9. În plus, numărul absolvenţilor asistenţi medicali este printre cele mai scăzute din UE", a afirmat Ramona Chiriac, la evenimentul "România inovatoare: stat membru rezilient şi competitiv în UE şi OCDE".

Ea a adăugat că emigrarea personalului medical exacerbează şi mai mult acest deficit de personal.

"România este un stat al Uniunii Europene cu a treia cea mai scăzută speranţă de viaţă la naştere, cu a treia cea mai mare rată a mortalităţii din cauze tratabile. Avem o medie sub media Uniunii de îmbolnăvire de cancer, dar avem o medie peste media Uniunii de mortalitate din cauza cancerului, detectat în ultimul stadiu în general. Cheltuielile de sănătate pentru prevenire sunt sub media Uniunii Europene, avem un consum al antibioticelor în creştere, un ritm lent în adoptarea e-Sănătăţii şi digitalizarea generală a sistemului de Sănătate", a punctat Chiriac, citată de Agerpres.

Membrii Sindicatului Veterinarilor din cadrul Direcției Sanitare Veterinare şi pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Galați vor demara o serie de proteste, generate de lipsa de dialog şi nerezolvarea solicitărilor repetate ale medicilor veterinari de a li se îmbunătăți nivelul de salarizare cel puțin la nivelul structurilor subordonate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Astfel, sindicaliștii din DSVSA Galați vor face grevă japoneză de două ore, pe 6 noiembrie, începând cu ora 10.00.

Pe 8 noiembrie, va fi o grevă de avertisment, tot de două ore, pe durata căreia se va întrerupe activitatea.

Pe 11 noiembrie, va avea loc pichetarea sediilor partidelor politice din arcul guvernamental, timp de două ore, pe 11 noiembrie, de la ora 10.00, acțiune urmată de blocarea activității la nivelul unităților de industrie alimentară și frontieră pentru 24 de ore (începând cu ora 10.00), în zilele de 14 și 15 noiembrie.

În funcție de modul de percepere a problemei de către decidenți, va urma un miting de protest în Piața Victoriei, la sediul Guvernului, în ziua de 20 noiembrie, urmat de proteste generalizate în țară cu blocarea activităților specifice.