Deținătorii de terenuri gălățeni, obligați să combată și să distrugă ambrozia Recomandat

Proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația legală, în perioada următoare, să facă lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia.

Ambrozia poate avea un impact deosebit asupra sănătății oamenilor, din cauza polenului puternic alergen.

În acest sens, vor desfășura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii ambrozia.

Sunt recomandate următoarele metode pentru prevenirea, combaterea și distrugerea buruienii ambrozia:

- cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcție de locul și  suprafața infestată,

- distrugerea cu unelte agricole,

- smulgerea, în cazul unor suprafețe izolate,

- efectuarea unor arături adânci și discuiri pe terenurile agricole,

- erbicidarea.

Potrivit Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, nerespectarea prevederilor privind măsurile de combatere a răspândirii acestei plante se sancționează cu avertisment, iar nerespectarea prevederilor din avertisment constituie contravenție și se sancționează cu amendă de 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice.

În acest an, Primăria municipiului Galați a aplicat 12 somații unor persoane fizice sau juridice pe terenurile cărora s-a constat existența buruienii ambrozia.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.