O nouă abordare pentru protecţia copiilor africani de malarie ar putea reduce decesele şi îmbolnăvirile cu 70%, arată un studiu publicat în New England Journal of Medicine.
Studiul a urmărit 6.000 de copii cu vârste sub 17 luni din Burkina Faso şi Mali. Cele mai multe dintre cele 400.000 de decese asociate de malariei înregistrate anual sunt înregistrate la grupa de vârstă 0 - 5 ani.
Boala purtată de ţânţari este încă o serioasă problemă de sănătate în multe părţi din Africa subsahariană.
Cercetătorii de la Londra au spus că administrarea, în perioada în care copiii sunt cel mai vulnerabili, a unui vaccin împotriva paraziţilor ce se multiplică în ficat în combinaţie cu medicamente pentru prevenirea malariei a avut rezultate „uimitoare”.
Studiul s-a concentrat pe administrarea în cazul copiilor foarte mici a unui vaccin dezvoltat în urmă cu 20 de ani şi a medicamentelor anti-malarie în sezonul ploios, când ţânţarii se înmulţesc.
Vaccinul RTS,S - creat de GlaxoSmithKline în urmă cu peste 20 de ani - ucide paraziţii care se multiplică foarte rapid în ficat, în timp ce medicamentele anti-malarie vizează paraziţii din celulele roşii din sânge.
Vaccinurile împotriva gripei au fost folosite sezonier mulţi ani, pentru a-i proteja pe oameni înaintea iernii, dar rareori a fost încercat pentru malarie.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.