Spitalele din Galați la care vor fi amplasate sisteme fotovoltaice
Consiliul Județean Galați a aprobat, zilele trecute, proiectul „Energie verde pentru oameni”, o investiție de aproape 48 de milioa…
Consiliul Județean Galați a aprobat, zilele trecute, proiectul „Energie verde pentru oameni”, o investiție de aproape 48 de milioa…
Numărul gălăţenilor cu răceli, gripe şi pneumonii a trecut, săptămâna trecută, de 4.000 de cazuri. Gălățenii sunt sfătuiți de Dire…
Guvernul României a decis, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 41/2023, publicată în Monitorul Oficial al României şi intrată deja în vi…
Deputaţii au aprobat, în şedinţa de plen de marţi, transferul a 15 unităţi sanitare cu paturi din subordinea Ministerului Transpor…
Pacienții care se prezintă la Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc Târgu Bujor, județul Galați sunt preluați acum de un medic ur…
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Galați intră oficial în Programul Național de Acțiuni Prioritare pent…
Marți, 30 mai, Spitalul Județean Galați, restaurantul McDonald’s și alți consumatori – persoane fizice și agenți comerciali, vor r…
Spitalul Județean Clinic de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” din Galați a fost dotat cu cel mai performant echipament pentru diagn…
Ministerul Sănătății a emis, săptămâna trecută, primele avize de oportunitate pentru proiectele de investiții incluse în Programul…
Joi, 4 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, au fost prezentate rezultatele procesului de reevaluare a acreditării Spitalu…
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, și primarul municipiului Tecuci, Lucian Costin, au semnat, la începutul ac…
Investiție finalizată la Spitalul de Pneumoftiziologie, acolo unde este funcțional deja noul bloc alimentar al spitalului. Investi…
74 de echipamente de ultimă generație, în valoare de peste 1 milion de lei, au ajuns la Spitalul TBC din Galați și vor fi folosite…
Pe șantierul noii unități de igienizare de la Spitalul de Pneumoftiziologie (TBC) Galați s-au turnat în flux continuu 33 mc de be…
Laboratorul de analize medicale al Ambulatoriului Spitalului Municipal „Anton Cincu” din Tecuci a fost dotat cu un sistem de spect…
O echipă de medici de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi a efectuat o intervenţie chirurgicală complexă, în timpul căreia au e…
Medicul camerunez Aurelien Mbapou Kamga, care a studiat la Facultatea de Medicină din București, este primul specialist în videoco…
Consiliul Județean Galați a dotat Spitalul Orășenesc Târgu Bujor cu un microbuz nou pentru transportul cadrelor medicale. Autovehi…
Vineri, 23 iunie, noul Centru pentru Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați a fost…
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați anunță că, începând cu jumătatea lunii noiembrie, în cadrul unității est…