Medicul camerunez Aurelien Mbapou Kamga, care a studiat la Facultatea de Medicină din București, este primul specialist în videocolposcopie și ultrasonografie obstetrică din istoria Spitalului Orășenesc Târgu Bujor.
Noul medic a făcut rezidențiatul la spitale din București și a luat examenul de specialitate cu o notă foarte bună, spune Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
„Vorbește foarte bine limba română și este deja încântat de condițiile găsite la Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor, acolo unde secția de obstetrică-ginecologie este dotată cu tot ceea ce este nevoie, inclusiv două ecografe de ultimă generație și un videocolposcop ultraperformant. Mai mult, secția se va muta în curând într-un spațiu nou, modernizat complet în cadrul amplelor investiții derulate de Consiliul Județean la acest spital. De asemenea, sosirea noului medic înseamnă investigații medicale noi pentru pacienți și drumuri mai puține la spitalele din municipiul Galați”, a spus președintele CJ Galați.
Anual, în cadrul secției de obstetrică-ginecologie sunt îngrijite peste 600 de paciente.
Spitalul Orășenesc Târgu Bujor asigură serviciile medicale pentru aproximativ 60.000 de oameni din centrul județului Galați.
Primăria municipiului Galați informează că proiectele pentru digitalizarea celor trei unități medicale aflate în administrare (Spitalul pentru Copii, Maternitatea și Spitalul de Psihiatrie) vor primi finanțare prin PNRR. În total este vorba despre 17,7 milioane de lei (5,9 milioane de lei pentru fiecare spital).
„Sănătatea este o prioritate și aducem la noi standarde toate spitalele pe care le avem în administrare. Trăim în era tehnologiei și este important să le asigurăm pacienților cele mai bune condiții”, afirmă primarul Ionuț Pucheanu.
Conform Biroului de presă al municipalității gălățene, proiectele vizează extinderea componentelor hardware ale rețelei de comunicații, actualizarea și instalarea de software pentru rețele, pentru sisteme de securitate și instalarea de echipamente hardware etc.
Implementarea acestor proiecte va contribui la îmbunătățirea și optimizarea activităților clinice, asigurând interoperabilitatea dintre diferitele aplicații medicale și facilitând accesul rapid și securizat la informații relevante pentru îngrijirea pacienților.
Primăria municipiului Galați a realizat în ultimii ani investiții fără precedent în cele trei spitale și are în derulare multe alte proiecte, potrivit sursei citate.
La Spitalul pentru Copii a fost construită deja o clădire modernă pentru primirea urgențelor, iar în curând va deveni funcțională o nouă clădire pentru ambulatoriu, în timp ce principalul corp de clădire este în modernizare.
La Spitalul Clinic de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” a fost construit un nou ambulatoriu de specialitate.
La Maternitatea „Buna Vestire” sunt în plină desfășurare lucrările privind relocarea, reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului. De asemenea, aici este în derulare și proiectul privind reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii spitalului.
Consiliul Județean Galați a reușit să atragă peste 4 milioane de lei, fonduri europene prin PNRR, pentru achiziționarea a aproximativ 40 de echipamente medicale, pentru dotarea terapiei neonatale de la Spitalul Județean „Sf. Apostol Andrei” Galați cu echipamente performante pentru salvarea vieții bebelușilor.
„Știu câtă emoție, grijă și durere se ascund în sufletul unui părinte al cărui copil s-a născut mult mai devreme (prematur). Astfel, nu am semnat doar un simplu contract de finanțare, ci un contract care va oferi șansă la viață bebelușilor. În spatele fiecărui aparat de monitorizare a semnelor vitale sau de ventilație, se ascunde o poveste de viață și o luptă pentru a oferi acestor nou-născuți șansa la o viață sănătoasă. Vor fi achiziționate echipamente noi, dotate cu tehnologie de ultimă generație, multe dintre ele fiind aduse pentru prima oară la Spitalul Județean”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Vor fi aduse următoarele echipamente medicale: aparate ventilație mecanică, ventilatoare NCPAP, incubatoare hibrid, monitoare semne vitale, injectomate, pompe de perfuzie, mixer de aer-oxigen pentru sală de nașteri și pentru sală operații cezariene, monitor semne vitale sală nașteri, monitor semne vitale sală operații cezariene, monitor transcutanat de gaze, ventilator de transport cu FiO2 reglabil 21-100%, incubator de transport și masă radiantă cu monitor resuscitare.
Senatul a adoptat luni, în plen, o propunere legislativă prin care se reglementează acordarea de prim-ajutor calificat în centrele comerciale cu o suprafaţă mai mare de 2.000 de metri pătraţi, informează Agerpres.
Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative iniţiate de deputatele Cristina Rizea (neafiliată) şi Laura Vicol-Ciorbă (PSD), acordarea de prim-ajutor calificat în centrele comerciale mari este necesară pentru că numărul cumpărătorilor este foarte mare şi de diferite vârste, iar situaţiile ce pot apărea sunt variate.
Propunerea legislativă prevede că la fiecare 2.000 metri pătraţi ai centrului comercial trebuie să existe un centru de prim-ajutor pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă până la sosirea ambulanţei. Personalul încadrat în centrele de prim-ajutor din centrele comerciale mari trebuie să fie absolvent de cel puţin studii medii şi să aibă pregătire în domeniu.
Nerespectarea prevederilor acestei legi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.000 şi 4.000 lei.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Peste 5.000 de membri ai Federației „Solidaritatea Sanitară” sunt așteptați luni, 11 martie, la demonstrațiile care vor fi desfășurate în capitală. Printre aceștia se vor număra și câteva zeci de sindicaliști din Galați.
Conform organizatorilor, programul demonstrațiilor de protest este următorul:
„- Începem în Piața Victoriei la ora 11:00 cu primul Miting al sănătății. Acesta se va desfășura între orele 11.00 – 12:00, participanții la protest solicitând acordarea drepturilor cuvenite și respectarea demnității profesioniștilor din sănătate.
- Continuăm cu prima parte a Marșului sănătății pe Calea Victoriei până în Piața Revoluției, între orele 12.00 - 12.30, pentru a semnaliza public nemulțumirea angajaților din sănătate față de lipsa de respect pe care o demonstrează guvernanții.
- Ne oprim pentru un Miting în Piața Revoluției și în fața celor două ministere, Muncii și Sănătății, între orele 12.30 - 13.00. Ambilor miniștri le solicităm să-și îndeplinească obligațiile asumate și acordarea tuturor drepturilor solicitate. Ambilor miniștri le reproșăm încălcarea flagrantă a îndatoririlor lor publice prin politizarea dialogului social (desfășurată sub coordonarea Guvernului). Încălcarea flagrantă a regulilor de dialog social are drept consecință ivirea unui OUG privind salarizarea care contravin total cele convenite în cadrul negocierilor purtate privind noua lege a salarizării.
- Continuăm a doua parte a marșului sănătății între orele 13.00 - 14.00 către Piața Constituției, amintind tuturor cetățenilor că am fost și suntem în continuare la datorie, pentru a le apăra sănătatea și viața, meritând formele de recunoaștere corespunzătoare pentru asta. Ziua personalului medical constituie simbolul sacrificiilor și dăruirii acestor profesioniști.
- Încheiem demonstrația cu un alt miting în fața Parlamentului, între orele 14.00 - 15.00. Aici solicităm parlamentarilor onorarea obligațiilor privitoare la adoptarea noii legi a salarizării, în forma negociată, modificarea OUG 115/2023 astfel încât să fie acordate toate drepturile prevăzute în actuala lege a salarizării și a OUG privind unele creșteri ale salariilor din sănătate, în forma stabilită în proiectul legii salarizării și cu o creștere a veniturilor salariale peste nivelul inflației.”
În sinteză, protestatarii solicită:
- respectarea dreptului la indexarea veniturilor salariale în funcție de inflație;
- asigurarea unei creșteri reale a veniturilor salariale (creșterea puterii de cumpărare a salariilor) a angajaților din sănătate;
- plata unei recompense corecte pentru asumarea unor riscuri prin lucrul în condiții de muncă deosebit de periculoase, vătămătoare, grele, deosebite etc., pentru sacrificiul personal și al vieții de familie pe care-l fac lucrând în ture și în zilele libere/de sărbători legale.
Protestul este îndreptat și împotriva formei ultimei ordonanțe de urgență privind unele creșteri salariale în sănătate, „aceasta fiind o ordonanță a inechității și a nepriceperii emitenților. Avem în vedere faptul că prin această OUG se creează o serie de noi inechități salariale și se adâncesc câteva dintre cele pre-existente”, afirmă Comitetul Director al Federației „Solidaritatea Sanitară”.
Salariații Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați au declanșat, joi dimineață, un protest spontan, la fel ca în mai multe orașe din țară.
Angajații DSP sunt nemulțumiți de ordonanța emisă de Ministerul Sănătății și de Guvern, care prevede doar alinierea salariilor angajaților din Ministerul Sănătății la valoarea remunerației primite de angajații de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Protestatarii cer ca și angajații DSP-urilor din țară să fie prinși în respectivul act normativ.
Locuitori din 27 de comunităţi vor avea acces la un set complex de analize de laborator, consulturi şi monitorizare pe termen lung în cadrul programului "Sănătate în vecinătate" al OMV Petrom.
Potrivit unui comunicat al companiei, citat de Agerpres, în 2024, grupul va aloca programului peste 8 milioane de lei şi va oferi acces la servicii medicale gratuite pentru 5.000 de locuitori din mediul rural. Programul este implementat pentru al treilea an consecutiv în parteneriat cu Asociaţia Medcorp.
"Locuitorii din comunităţile rurale cu acces limitat la servicii medicale beneficiază gratuit de analize şi consulturi de specialitate. În urma acestora li se prescriu tratamente, primesc recomandări pentru un stil de viaţă sănătos şi sunt monitorizaţi prin serviciul de call-center. Pentru cazurile grave, echipa Medcorp facilitează accesul în clinici şi spitale pentru investigaţii amănunţite şi intervenţii", se arată în comunicatul companiei.
În 2024, programul îşi propune să ajungă în 12 comunităţi noi şi să revină în cele 15 comunităţi vizitate anterior, printre care se regăsesc și localități din județul Galați, pentru a monitoriza starea de sănătate a beneficiarilor şi a actualiza recomandările medicale.
Pentru a permite diagnosticarea precoce a afecţiunilor cu incidenţă crescută în cadrul populaţiei, "Sănătate în vecinătate" lansează şi un program de screening axat pe ecografii abdominale şi consulturi de dermatologie. Acesta va consta în 20 de evenimente de screening şi va permite identificarea rapidă a potenţialelor probleme de sănătate, urmărirea şi tratarea corespunzătoare a acestora, ajutând la prevenirea unor probleme de sănătate mai grave şi mai costisitoare în viitor.
Programul a fost iniţiat în 2022. Până la sfârşitul anului 2023, prin programul "Sănătate în vecinătate", echipe complete formate din medici specialişti, medici rezidenţi şi studenţi la medicină au vizitat 15 comunităţi în 8 judeţe: Prahova, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Olt, Bacău, Galaţi şi Constanţa.
În primii doi ani de implementare, circa 1.700 de persoane au beneficiat de pachete complete de analize şi consulturi medicale de specialitate şi au fost acordate peste 10.500 de investigaţii paraclinice şi consulturi de specialitate. Peste 900.000 euro (estimare bazată pe analiza a 3 clinici private din România) reprezintă contravaloarea serviciilor medicale oferite în 2022 şi 2023 dacă pacienţii ar fi ales să beneficieze de aceste servicii la o clinică privată.
"Distanţa cea mai mică ar trebui să rămână mereu cea dintre tine şi sănătatea ta, este motto-ul programului pe care îl desfăşurăm de 2 ani şi prin care răspundem nevoilor medicale. "Sănătate în vecinătate" vine în întâmpinarea oamenilor care au acces limitat la servicii medicale şi le oferă şanse egale. Medicii noştri au un rol cheie în relaţia cu fiecare pacient, iar interacţiunea lor continuă dincolo de vizitele în teren prin servicii de call-center şi prin navigarea medicală a cazurilor mai dificile spre spitale. Este un angajament pe termen lung şi ne bucurăm să avem alături OMV Petrom, un partener pentru care sănătatea este prioritară", a declarat Mihai Olaru, preşedinte al Consiliului Director, Asociaţia Medcorp.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat că, în perioada 1 ianuarie - 5 martie, s-au confirmat 7.243 de cazuri de rujeolă.
Cele 7.243 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în 40 de judeţe şi în Bucureşti. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în judeţele Braşov - 1.265 şi Mureş - 995 şi în municipiul Bucureşti - 919.
Potrivit INSP, de la începutul perioadei de raportare, 1 ianuarie 2023, s-au înregistrat opt decese din cauza rujeolei.
În ultima săptămână, s-au înregistrat 654 de cazuri noi.
Boala ischemică a inimii, o problemă majoră de sănătate publică, reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate la nivel global. Cu toate acestea, în anumite zone din România, situația este alarmantă, iar cifrele sunt tulburătoare, potrivit unei analize a Ziarului Ring, pe baza datelor furnizate de Ministerul Sănătății.
Astfel, decesele cauzate de boli de inimă au cunoscut o creștere semnificativă în ultimii 25 de ani. În special, zona Galați – Brăila iese în evidență ca fiind un focar major al mortalității provocate de afecțiunile cardiovasculare.
În județul Galați, numărul de decese atribuite bolilor de inimă a crescut alarmant, de la 987 de persoane în 1998, la 1885 în 2022, marcând o creștere dramatică de 91%. Situația nu este mai puțin îngrijorătoare nici în Brăila, unde avansul înregistrat în aceeași perioadă a fost de 54%.
Pe de altă parte, județul Vâlcea se remarcă prin reducerea semnificativă, cu 60%, a deceselor cauzate de boli de inimă în aceeași perioadă. Performanțe notabile s-au înregistrat și în județele Timiș (-53%) și Arad (-48%).
La nivel național, trendul general înregistrează o ușoară scădere a numărului de decese cauzate de bolile de inimă, cu 11% în intervalul anilor 1998 – 2022, potrivit Ziarului Ring.
Angajații Filialei Teritoriale de Îmbunătățiri Funciare Galați au oferit, de 1 Martie, un mărțișor special unei tinere care luptă cu o maladie nemiloasă.
„Am donat pentru o tânără din Galați, pe nume Violeta Jalbă. Violeta este o luptătoare și, cu siguranță, și o învingătoare. Simbolul începutului de primăvară, firul roșu cu alb oferit tradițional de 1 martie, l-am metamorfozat într-un mărțișor special pentru Violeta. Sângele înseamnă viață. Mergeți să donați!”, a declarat Sorin Adrian Pîrvu, directorul FTIF Galați.
Pro Lider FM scrie că Violeta Jalbă este internată la Institutul Clinic Fundeni din București, în secția Hematologie. Cei care vor să doneze sânge pentru ea sunt rugați să precizeze numele Violetei. Orice grupă de sânge este bună.
Sursa foto: Pro Lider FM