Lucrările la noul spital care se construiește în municipiu Tecuci avansează într-un ritm susținut, pentru a avea aici, în cel mai scurt timp, o unitate medicală modernă, în care pacienții să beneficieze de cele mai bune condiții de tratament și de servicii medicale la cele mai înalte standarde.
„Structura clădirii este finalizată în totalitate, iar la exterior a început montarea fațadei ventilate și a tâmplăriei PVC. La interior, sunt într-un stadiu avansat și lucrările de compartimentare și placare cu rigips, precum și cele de finalizare a rețelelor de utilități – electricitate, apă și canalizare, ventilație și climatizare.
În paralel, se lucrează la montarea lifturilor, la instalarea centralei termice și a sistemului inteligent de management al clădirii (BMS), care va permite monitorizarea și gestionarea principalelor echipamente și instalații. De asemenea, se amenajează spațiul special ecranat – cușca Faraday – în care va fi instalat viitorul aparat RMN”, informează președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Noua unitate medicală – o investiție a Consiliului Județean Galați, în valoare de 40 de milioane de euro – va avea o suprafață desfășurată de 10.000 mp.
Aici vor fi relocate 60% dintre secțiile actualului Spital Municipal „Anton Cincu”, într-un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor pacienților.