Știri Medicale

Federația Sanitas anunță schimbări importante care vizează direct personalul din sănătate

Federația Sanitas anunță schimbări importante care vizează direct personalul din sănătate

Federația sindicală Sanitas informează că Ordonanța de Urgență nr. 84/2025 aduce schimbări importante care afectează în mod direct și personalul din sănătate.

Astfel, se amână obligația pensionării personalului contractual care a împlinit vârsta standard până la data de 31.12.2026, se introduce în Legea 95/2006 obligația plății asistentului-șef la nivelul salariului aferent unei funcții cu studii superioare + 20%, posturile blocate pentru ocuparea prin concurs sau examen în instituțiile din subordinea MS sau a UAT-urilor pot fi deblocate prin memorandum, iar condițiile pentru prestarea muncii în ambulatoriu de către medici sunt modificate.

Amânarea pensionării

Conform organizației sindicale, OUG 9/2025 a introdus obligativitatea ca personalului contractual plătit din fonduri publice pentru care a fost emisă decizia de pensionare, să-i înceteze de drept raportul de muncă. Nu mai exista posibilitatea prelungirii. OUG nr. 84/2025 a prelungit termenul până la 31 decembrie 2026.

Plata asistentului-șef

În urma negocierilor cu Ministerul Sănătății, Federația Sanitas a obținut ca în spitalele publice să fie recunoscută funcția de asistent medical-șef ca funcție de conducere.

„La nivel național exista o problemă de plată a asistentului-șef în unitățile sanitare, mai ales ca urmare a controalelor Curții de conturi. Nu exista o practică unitară. OUG 84/2025 stabilește că funcția de asistent medical șef va putea fi ocupată atât de asistenți medicali, cât și de moașe, cu o vechime de cel puțin 5 ani în acea profesie. Salariul de bază se stabilește la nivelul salariului de bază al asistentului medical principal cu studii superioare, majorat cu 20%”, potrivit Sanitas.

Posturile blocate

OUG 84/2025 a introdus mai multe derogări pentru personalul din sistemul sanitar pentru anul 2026:

- rezidenții și cei care vor susține concursuri sau examene pentru integrare clinică nu vor fi afectați. Dacă studentul participă la concursul de rezidențiat, ia un loc într-un spital, atunci pe acesta îl va ocupa fără îndoială;

- pot fi aprobate memorandumuri, în ședința de guvern, pentru ocuparea posturilor vacante din sistemul sanitar.

Obligația medicilor de a presta muncă în ambulatoriul integrat

OUG 84/2025 a modificat prevederile Legii 163/2025, eliminând orice sancțiune. În consecință, medicii, cu excepţia şefilor de secţie, care acordă servicii medicale într-o secţie sau într-un compartiment dintr-un spital public au obligaţia de a desfăşura activitate în ambulatoriul integrat al spitalului, în cadrul normei lunare de lucru, conform graficului stabilit de managerul spitalului, la propunerea medicului-şef de secţie sau a medicului coordonator, după caz.

Evaluați acest articol
(0 voturi)