Polițiștii Biroului Rutier Galați au participat la o acțiune de donare de sânge, în semn de solidaritate față de persoanele aflate în suferință, în special victime ale accidentelor rutiere, a informat, luni Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați.
„Prin natura atribuțiilor lor, polițiștii rutieri sunt adesea primii care ajung la locul unor evenimente tragice. Sunt martori ai suferinței, ai disperării familiilor și ai luptei contracronometru pentru salvarea unor vieți. Dincolo de intervenția profesională și măsurile legale dispuse, rămâne dorința sinceră ca fiecare victimă să aibă o șansă la viață. Acțiunea de donare de sânge a fost inițiată din convingerea că sângele donat poate însemna o intervenție reușită, o viață salvată sau o familie care își regăsește speranța”, potrivit IPJ Galați.
Reprezentanții Biroului Rutier Galați au subliniat că sângele donat poate însemna o intervenție reușită și o șansă la viață pentru cei aflați în stare critică.