O unitate medicală din Galați, cel mai mare punctaj la acreditarea din decembrie   Recomandat

Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), instituţia care se ocupă cu acreditarea unităţilor sanitare din România, a evaluat în luna decembrie 18 spitale publice şi private, din care peste jumătate au fost încadrate în categoria a II-a (acreditat cu recomandări). În schimb, câteva spitale publice importante au fost acreditate “cu încredere redusă” sau “cu rezerve”, informează News.ro.

Astfel, potrivit unui ordin al preşedintelui ANMCS, publicat joi în Monitorul Oficial, din cele 18 unităţi medicale evaluate în luna decembrie,  peste jumătate (10) au fost încadrate în categoria a II-a (cu recomandări), toate fiind unităţi private.

Dintre unităţile au primit acreditarea pentru o perioadă de cinci ani, cel mai mare punctaj a fost obţinut de  (91,05%).

Din celelalte 8 spitale evaluate, trei au fost incluse în categoria a III-a (acreditat cu rezerve): Spitalul Clinic Judeţean Mureş, Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus (jud. Maramureş) şi Iowemed Constanţa.

Alte trei spitale, toate publice, au fost plasate în categoria a IV-a (acreditat cu încredere redusă): Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău şi Spitalul Clinic Nr. 1 Witting Bucureşti.

Ultimele două spitale au primit decizie de prelungire a procesului de acreditare – Medical Medinvest Buzău şi Centrul de Oncologie Drobeta Turnu Severin.

În România există 6 categorii de acreditare: Categoria I – acreditat; Categoria II – acreditat cu recomandări; Categoria III – acreditat cu rezerve; Categoria IV – acreditat cu încredere redusă; Categoria V – decizie de prelungire a procesului de acreditare; Categoria VI – neacreditat.

România nu are în prezent niciun spital clasificat în categoria I de acreditare, conform sursei citate

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.