Cel mai avansat robot de chirurgie ortopedică din lume, folosit și la Spitalul Județean din Constanța   Recomandat

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) "Sf. Apostol Andrei" Constanţa a marcat o premieră naţională, devenind primul spital de stat din România care dispune de sistemul robotic Rosa, cea mai avansată tehnologie pentru intervenţii chirurgicale de protezare a genunchiului, investiţie de aproape 19 milioane de lei, au informat marţi reprezentanţii instituţiei medicale, citați de Agerpres. Achiziţia a fost realizată cu fonduri alocate de Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Constanţa.

„Până în prezent, cu ajutorul sistemului Rosa, au fost efectuate 88 de intervenţii de protezare, toate finalizate cu rezultate excelente", conform unui comunicat de presă transmis de SCJU Constanţa.

Investiţia include:

- sistemul robotic de protezare articulară ROSA, destinat intervenţiilor de protezare a genunchiului;

- un aparat de radiologie cu braţ C, de înaltă precizie care permite realizarea reconstrucţiei tridimensionale intraoperatorii;

- două mese de operaţie specializate pentru ortopedie şi traumatologie, echipate cu accesorii de ultimă generaţie.

"Sistemul robotic Rosa este conceput pentru a asista chirurgii ortopezi în realizarea intervenţiilor de protezare de genunchi, oferind cel mai înalt grad de precizie", reiese din comunicat.

Sistemul Rosa este utilizat de doar câţiva ani în Europa şi reprezintă un standard de excelenţă în chirurgia ortopedică.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Cele mai citite

Error: No articles to display