Lucrările de renovare a sediului Ambulanței Tecuci, în plină desfășurare Recomandat

Conform președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, sunt în plină desfășurare lucrările de renovare a sediului Ambulanței Tecuci „pentru a crea un spațiu modern și eficient, dedicat salvării vieților”.

Până acum, s-au desfăcut tencuielile și gleturile vechi, s-au demontat pardoselile, instalațiile electrice, sanitare și termice, tâmplăria interioară și exterioară, și s-a demontat acoperișul; s-a spart betonul, s-au efectuat săpături pentru fundații, s-a armat și cofrat pentru fundații și stâlpi, s-au injectat fisurile din pereții de cărămidă, s-a montat o schelă exterioară și s-a demontat acoperișul vechi; structura și astereala din lemn a acoperișului au fost ignifugate.

Lucrările care urmează să fie făcute sunt montarea instalațiilor electrice, termice, sanitare și de canalizare și montarea structurii noului acoperiș. Planșeul peste etaj va fi termoizolat cu vată minerală bazaltică, iar pereții exteriori vor primi izolație termică, se vor realiza compartimentări pentru săli de așteptare, birouri, cabinete medicale și grupuri sanitare, iar structura de la scara interioară va fi demolată și reconstruită în totalitate.

„Sunt convins că vom duce la bun sfârșit acest proiect important, asigurând totodată continuitatea serviciilor medicale de urgență”, a afirmat președintele CJ Galați.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.