Marți, 9 aprilie, la ora 10:00, la sediul Consiliului Județean are loc semnarea contractului de finanțare pentru modernizarea sediul Ambulanței Tecuci.
”Este o clădire cu un singur etaj, cu o suprafață desfășurată de peste 360 de metri pătrațo, la care nu s-a mai intervenit de zeci de ani. Este nevoie de intervenții foarte ample acolo – începând de la consolidare și recompartimentarea clădirii, reabilitarea termică și eficiența energetică, rețeaua de utilități etc. Pentru a realiza toate acestea am identificat o axă de finanțare special dedicată îmbunătățirii eficienței energetice a clădirilor publice, prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, care ne permite să derulăm această investiție, în valoare de 2,9 milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă este de peste 1,8 milioane de lei”, afirma, în ianuarie 2024, președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.