Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a spus la Interviurile Digi24.ro că sistemul cardului național de sănătate urmează să fie refăcut, deoarece este învechit tehnic. Cardul va fi disponibil și în format electronic, de pe telefon, la fel ca un card bancar.
„Sistemul cardului de sănătate urmează să fie refăcut cap coadă. Va fi inclusiv într-un wallet în format electronic. Sistemul a fost făcut cu o tehnologie foarte veche, în urmă cu 16 ani. Nu ai cum să ți se dubleze numărul de beneficiari, să ai noi tehnologii, cu ceva ce nu s-a updatat tehnic în ultimii 16 ani”, a spus ministrul.
„Va fi trasabil totul, adică nu se va putea să-ți fie prescrisă aspirină de 10 ori într-o zi și să fie și decontată. Va fi totul trasabil și transparent, ca să se știe ce se întâmplă cu banii statului român, plătiți de oameni prin taxe și impozite”, a mai spus Ivan.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.