Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat o investiție „verde” la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați, după ce consilierii județeni au aprobat un proiect de reabilitare termică și modernizare energetică a instalațiilor aferente spitalului.
Clădirea care adăpostește centrala termică va fi consolidată și eficientizată energetic și vor fi montate 200 de panouri solare ce vor deservi sistemul de încălzire a spitalului.
Rețeaua de încălzire va fi înlocuită integral - conducte din tunelul tehnic ce face legătura dintre clădirea centralei termice și corpul mare al spitalului.
Vor fi instalate aparate de producere apă caldă și apă caldă menajeră în sistem hibrid (pompe de căldură aer - apă, cazane căldură) integrate în sistem, pompe pentru circulația agentului termic de încălzire de înaltă eficiență energetică, precum și un sistem de monitorizare a punctului termic prin dispeceratul central integrat într-un sistem SCADA (în timp real).
Proiectul, în valoare de aproape 29 milioane de lei, va fi depus spre finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.