Servicii medicale noi pentru gravide, din această lună   Recomandat

Femeile însărcinate beneficiază, de la 1 iulie 2023, atât de serviciile medicale decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), până la data respectivă, cât şi de servicii noi, în conformitate cu noul Contract-cadru, iar la laboratoarele din ambulatoriu gravidele pot efectua analize medicale specifice şi peste valoarea plafonului lunar, pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie sau de cel specializat în obstetrică-ginecologie, informează CNAS.

Potrivit unui comunicat remis Agerpres, în asistenţa medicală primară se acordă consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei, şi odată cu prima prezentare la medicul de familie a femeii însărcinate, acesta ia în evidenţă gravida şi poate elibera o adeverinţă prin care se atestă existenţa sarcinii. Serviciul include şi depistarea sarcinii, după caz.

Dacă persoana însărcinată este neasigurată, poate deveni asigurată, pe perioada sarcinii şi lăuziei, prin simpla transmitere a adeverinţei respective către casa de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află, fără alte cheltuieli, conform prevederilor legale în vigoare.

Comunicatul precizează că, în asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau chiar şi fără bilet de trimitere, specialistul în obstetrică-ginecologie poate acorda câte o consultaţie de supraveghere pentru fiecare trimestru de sarcină, precum şi o consultaţie similară pentru lăuzie, în primul trimestru după naştere, în cadrul căreia, după caz, se poate recomanda efectuarea de analize şi investigaţii sau internarea în spital.

Totodată, dacă medicul respectiv are şi o supraspecializare în medicină materno-fetală poate efectua şi ecografii pentru depistarea anomaliilor sarcinii (ecografie obstetricală anomalii trimestrul I cu translucenţă nucală şi ecografie obstetricală anomalii trimestrul II).

În unităţile sanitare cu paturi care au în componenţă structuri (secţie, compartiment) de obstetrică-ginecologie sau în cele integral specializate în această ramură a medicinii se pot efectua servicii medicale standardizate complexe asimilate unei internări de zi în scopul supravegherii sarcinii normale, cu condiţia ca unitatea să aibă laborator de analize medicale şi cabinet medical de specialitate. În cazul unei asemenea internări, spitalul are obligaţia să efectueze consultaţii de specialitate şi analize/investigaţii, se arată în comunicat.

Între săptămânile a 11-a şi a 19-a a sarcinii se poate efectua un screening prenatal, tot în internare de zi, care trebuie să includă obligatoriu o consultaţie de specialitate obstetrică-ginecologie, un dublu test/triplu test şi o ecografie pentru depistarea anomaliilor fetale. Pentru acordarea acestui serviciu, medicul specialist trebuie să aibă şi competenţă/atestat de pregătire complementară în ultrasonografie obstetricală şi ginecologică sau supraspecializare în medicina materno-fetală. Acest serviciu se poate acorda şi concomitent cu internarea pentru supravegherea sarcinii normale, conform sursei citate.

De asemenea, în regim de spitalizare de zi pot fi efectuate şi servicii de amniocenteză (trim. II de sarcină), cordonocenteză (trim. II de sarcină), respectiv biopsie de vilozităţi coriale (trim. I de sarcină), numai de medicii obstetriceni-ginecologi cu supraspecializare în medicină materno-fetală.

Tot în regim de spitalizare continuă se pot efectua şi serviciile de spitalizare de zi, dacă pacienta, în timpul sarcinii, prezintă complicaţii sau comorbidităţi, sângerare majoră şi necesită transfuzie, risc anestezic greu de manageriat în spitalizare de zi, cu durere postprocedurală greu de controlat şi proceduri invazive majore asociate, potrivit CNAS.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.