Sisteme de detecție a concentrației de oxigen, la Spitalul de Boli Infecțioase Galați   Recomandat

Pentru siguranța pacienților și a personalului medical, la Spitalul de Boli Infecțioase din Galați se montează sisteme de detecție a concentrației de oxigen din aer, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

În fiecare salon al spitalului se vor monta senzori pentru a măsura în permanență concentrația de oxigen din aer. Atunci când nivelul oxigenului depășește valorile normale, va fi activat un sistem de alarmare.

Astfel de senzori și sisteme de alarmare se vor instala în tot spitalul, în cadrul unei investiții cu fonduri europene. Deja lucrările la unul dintre pavilioanele spitalului se apropie de final, montându-se până acum zeci de senzori, sirene și centrale de alarmare.

Sisteme similare se vor monta și la Spitalul Județean și Spitalul TBC, a mai afirmat președintele CJ Galați.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.