Finanțări prin PNRR pentru ambulatoriile a două spitale din județul Galați   Recomandat

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat, marți, două contracte de finanțare pentru ambulatoriile de specialitate de la Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” și Spitalul Orășenesc Târgu Bujor.

„Cele mai mari investiții vor fi realizate în vechea clădire a Ambulatoriului Spitalului Județean, unde vom moderniza mai multe cabinete, de la schimbatul ușilor și a geamurilor la reabilitarea instalației electrice și montarea unor sisteme de tratare a aerului. Mai mult, vom crea spații medicale noi pentru oncologia medicală, tratamentul litiazei renale cu ajutorul ultrasunetelor și pentru investigații endoscopice.

De asemenea, vor fi achiziționate sute de echipamente medicale și piese de mobilier. Vorbim de aparate moderne de anestezie pentru sălile de operație, de  sisteme performante pentru investigații endoscopice, unit-uri dentare și ORL, echipamente de dezinfecție, aparate pentru tratarea varicelor sau sisteme de detectare precoce a cancerului bucal, precum și de canapele noi pentru consultații, containere pentru sterilizarea truselor individuale sau dulapuri pentru depozitarea instrumentarului medical”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Valoarea celor două contracte este de 16 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

De asemenea, au fost obținute fonduri și pentru dotarea cabinetului ORL din cadrul Ambulatoriul Spitalului Orășenesc Târgu Bujor. Aici, există deja în implementare un alt proiect cu fonduri europene, prin care vor achiziționate 180 de echipamente medicale pentru toate celelalte cabinete ale Ambulatoriului.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.