Majoritatea cercetărilor care analizează impactul schimbărilor climatice asupra vieţii umane s-au concentrat asupra modului în care evenimentele meteorologice extreme afectează rezultatele economice şi societale asupra sănătăţii la scară largă. Dar schimbările climatice pot avea o influenţă puternică asupra activităţilor umane cotidiene fundamentale, inclusiv o serie de rezultate comportamentale, psihologice şi fiziologice care sunt esenţiale pentru sănătate şi bunăstare. Oamenii de ştiinţă susţin că raportează acum că schimbările climatice pot avea impact negativ asupra somnului. Într-un studiu publicat luna aceasta în jurnalul One Earth, cercetătorii au scris despre creşterea temperaturii ambientale care are un impact negativ asupra somnului în sensul că ar putea reduce numărul orelor pe care oamenii le petrec dormind.
Oamenii de ştiinţă sugerează că până în anul 2099, temperaturile suboptime pot eroda între 50 şi 58 de ore de somn de persoană pe an. În plus, au descoperit că efectul temperaturii asupra pierderii somnului este substanţial mai mare în cazul locuitorilor din ţările cu venituri mai mici, precum şi al adulţilor în vârstă şi al femeilor. Potrivit cercetătorilor, creşterea temperaturii ambientale are un impact negativ asupra somnului în cazul oamenilor de pe tot globul.
„Rezultatele noastre indică faptul că somnul — un proces esenţial de restaurare integral pentru sănătatea umană şi productivitate – poate fi degradat de temperaturi mai calde”, a declarat Kelton Minor de la Universitatea din Copenhaga primul autor al lucrării.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.