Victoria Doboș

Porivit BBC, englezii ar urma să primească gratuit câte două teste rapide COVID-19. Acest lucru se va întâmpla săptămânal. Măsura urmează să intre în vigoare începând de vineri, 9 martie.

Kiturile vor fi disponbiile la centrele de testare, în farmacii și prin poștă. Ele vor fi gratuite și vor oferi rezultate în 30 de minute.

Prim-ministrul Boris Johnson urmează să se întâlnească cu membrii Cabinetului pentru a semna noua etapă de relaxare a măsurilor din Anglia, începând cu 12 aprilie. Magazinele neesenţiale vor fi redeschise şi localurile vor putea să îşi servească clienţii în aer liber.

„Pe măsură ce progresăm cu programul de vaccinare şi având în vedere că urmează, cu precauţie, să relaxăm restricţiile, testarea rapidă regulată este şi mai importantă pentru a ne asigura că aceste eforturi nu sunt irosite”.

Testele rapide sunt destinate celor care nu prezintă simptome de Covid-19 şi pot fi făcute acasă.

Dacă există un rezultat pozitiv în urma acestui test, persoana în cauză şi cei cu care locuieşte în aceeaşi casă trebuie să se auto-izoleze. Autoritățile recomandă și comandarea unui test PCR. Dacă testul PCR iese negativ carantina se încheie. 

De la începutul pandemiei și până acum în Marea Britanie au fost înregistrate peste 4,35 de milioane de cazuri de Covid-19 şi mai mult de 126.800 de decese asociate. Peste 31,5 milioane de oameni au primit cel puţin o doză de vaccin.

(sursa foto: gettyimages.com)

Conform ultimelor date furnizate de specialist, India a devenit a doua țară din lume care depășește 100.000 de cazuri într-o zi. Pe prmul loc se află în continuare Statele Unite.

Potrivit Agerpres, numărul zilnic de infectări a crescut de circa 12 ori de la nivelul minim atins la început de februarie, când autorităţile au relaxat cea mai mare parte a restricţiilor şi cei mai mulţi oameni au încetat să poarte măşti şi să respecte distanţarea socială.

Potrivit Ministerului Sănătății, până acum India a ajuns la un bilanț de 12,6 milioane de cazuri, aflându-se pe locul trei, după SUA și Brazilia. 

Statul indian Maharashtra, cel mai greu lovit, a raportat luni dimineaţă peste 57.000 de cazuri noi de infectare. Începând de luni seară, în acest stat se vor închide mall-urile, cinematografele, barurile, restaurantele şi locurile de rugăciune.

(sursa foto: Istock.com)

Tranșa de 500.000 de vaccinuri Pfizer care trebuia să ajungă în România în această dimineață, întârzie. Autoritățile spun că vaccinurile nu au ajuns la timp pentru că în această perioadă se transportă un volum mare de marfă.

În ciuda situației neplăcute, autoritățile au anunțat că încă există doze de vaccin și pentru marți dimineață în cazul în care vaccinurile de la Pfizer nu ajung azi. Țara noastră mai mare în stoc aproximativ 60-70 de mii de doze Pfizer. 

Ca și în celelate cazuri, transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră, dar până acolo dozele vor veni în țarp pe cale aeriană la Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

„Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă”, precizează CNCAV.

Tranșele de vaccin livrate până acum de Pfizer în România:

  • 29 martie - 345.150 doze
  • 22 martie - 345.150 doze
  • 15 martie - 224.640 doze
  • 8 martie - 224.640 doze
  • 1 martie - 214.110 doze
  • 22 februarie - 201.240 doze
  • 13 februarie - 196.560 doze
  • 8 februarie - 163.800 doze
  • 1 februarie - 163.800 doze
  • 26 ianuarie - 95.940 doze
  • 18 ianuarie - 87.750 doze
  • 11 ianuarie - 150.150 doze
  • 6 ianuarie - 150.150 doze
  • 29 decembrie - 140.400 de doze
  • 25 decembrie - 9.750 de doze

(sursa foto: TheGuardian)

Comitetul Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat sâmbătă că peste 150.000 de persoane din etapa a treia au fost programate pentru vaccinare. 

Conform datelor furnizate de CNCAV,  au fost programate la vaccinare 270.494 de persoane, dintre care 2.624 din etapa 1, 92.862 sunt persoane de peste 65 de ani, 24.669 au boli cronice, iar 150.339 fac parte din populația generală.

Până acum au fost trimise 418.789 notificări, din care 4.324 pentru persoanele din etapa 1, 151.389 persoanelor de peste 65 de ani, 40.862 celor cu boli cronice, 222.214 persoanelor din etapa a treia.

În total pe listele de așteptare sunt înscrise 769.998 de persoane.

(sursa foto: iStock.com)

Premierul Florin Cîțu a anunțat că România participă cu nouă companii și două institute la grupul de lucru al Comisiei Europene pentru creșterea producției de vaccinuri împotriva coronavirus.

"România este reprezentată de 9 companii și două institute în cadrul grupului de lucru al Comisiei Europene pentru creșterea producției de vaccinuri împotriva COVID-19. Acestea participă în procesele de selecție în vedere implementării a 4 faze strategice: producție de vaccin, îmbuteliere, finisare, distribuire și consumabile.

Pentru producția nanoparticulelor lipidice solide (folosite în vaccinurile ARNm - Pfizer- BioNtech și Moderna ca vehicul de livrare), România este prezentă cu 11 participanți în procesul de selecție și stăm, de departe, cel mai bine din Europa de Est: Bulgaria este prezentă doar cu 3 companii, Ungaria cu 3 și Slovenia cu 1. Acest lucru confirmă că suntem în proces de selecție pentru partea de producție.

Una dintre companii va fi evaluată de grupul operativ al Comisiei Europene pentru etapa de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19.

Reașezăm România pe drumul cel bun și reparăm catastrofele făcute în timpul guvernării PSD, când institutul Cantacuzino a fost desființat și îngropat, iar compresoarele de răcire din sala de pregătire au fost vândute efectiv la fier vechi", a scris Florin Cîțu într-o postare pe Facebook.

sursa foto: IStock.com

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că unitățile mobile de terapie intensivă mobilă vor fi folosite în București, Iași și Piatra Neamț.

Arafat a scris într-o postare pe Facebook că la București funcționează două unități, la institutul Marius Nasta și la Spitalul de Urgență Sf. Ioan. Din cauza numărului mare de pacienți, au fost aduși medici din alte județe ca să-i ajute pe colegii lor din București.

„Unitățile mobile de terapie intensivă mobilă continuă a fi folosite pentru suplimentarea capacității paturilor de terapie intensivă suprasolicitate în această perioadă. La București funcționează două astfel de unități, una încă de anul trecut la institutul Marius Nasta, și a doua operaționalizată recent la Spitalul de Urgență Sf. Ioan. Medicii care le deservesc provin inclusiv din rândul medicilor detașați din alte județe ca să asigure sprijinul colegilor lor din București. În următoarele zile, va fi operaționalizată și cea atașată Spitalului Victor Babeș din capitală. O altă unitate a fost trimisă la Iași urmând a fi operaționalizată acolo, iar cea care a deservit Timișoara urmează a fi relocată la Piatra Neamț, la solicitarea autoritaților din județul respectiv.

Mulțumim celor care au făcut acest proiect să devină realitate! Peste 650 de pacienți au fost deja tratați în aceste unități și din păcate acest număr continuă să crească. Totodată, vreau să subliniez faptul că suportul logistic ca astfel de unități să fie funcționale este asigurat de structurile IGSU,” a spus în postarea de pe rețeaua de socialziare, șeful DSU.

Până acum, potrivit statisticilor, peste 650 de pacienți au fost tratați în unitățile mobile.

(sursa foto: digi24)

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat că obiectivul pe care și l-au propus autoritățile este vaccinarea a zece milioane de persoane până în septembrie. Gheorghiță a mai spus că procesul de vaccinare se va accelera.

„Trebuie să fim realiști, nu este un obiectiv ușor de atins, însă cred că prin solidaritatea corpului medical, prin implicarea rețelei primare de medicină de familie în actuala campanie de vaccinare, prin demararea vaccinării cu centrele mobile de vaccinare, noi putem să accelerăm campania de vaccinare. Slavă Domnului, vom avea și dozele necesare în perioada următoare, așa încât să atingem chiar mai repede acest prag de imunitate colectivă”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Gheorghiță a ținut să precizeze că medicii de familie vor fi implicați în procesul de vaccinare de la sfârșitul lunii aprilie - începutul lunii mai.

Totodată, coordonatorul campaniei de vaccinare, a subliniat că în 6 aprilie  este preconizată deschiderea a 12 cabinete noi pentru vaccinarea cu Moderna, iar pe 13 aprilie vor fi operaționalizate 144 de cabinete noi unde vor fi alocate vaccinuri de la compania Pfizer.

(sursa foto: iStock.com)

Potrivit unei informări a CNCAV. 432.000 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge vineri în România, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Comitetul naţional pentru coordonarea activităţilor privind vaccinarea anti-COVID menționează că dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, urmând ca mai apoi să fie distribuite către centrele regionale. Transportul dozelor va fi asigurat de firma producătoare.

Până în prezent, conform CNCAV, în România au fost recepţionate 888.400 de doze produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 359.680 de persoane au fost imunizate cu acest tip de vaccin.

(sursa foto: CTVNews)

Numărul. infectărilor noi scade sub 6.000. Astfel, în ultimele 24 de ore au fost înregistrare 5.808 cazuri noi de COVID-19, din aproape 40.000 de teste efectuate. La ATI numărul pacienților este 1.454, un nou record. În același timp, 145 de români au murit din cauza coronavirus.

De la începutul pandemiei, pe teritoriul României, au fost confirmate 964.726 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 862.137 de pacienți au fost declarați vindecați.

Cazurile raportate în ultimele 24 de ore nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 23.819 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

(sursa foto: pexels.com)

Nu mai puțin de 80 de volume cu traduceri de beletristică și 20 de volume cu traduceri de eseistică și istorie este bilanțul impresionant al unui an care a dat peste cap întreaga viață a României, și nu numai.

Cele100 de volume traduse (cărora li se adaugă și cîteva traduceri din literatura română apărute în publicații străine) se reflectă și în cele 23 de limbi ale traducerilor (albaneză, bulgară, catalană, cehă, chineză, croată, ebraică, engleză, franceză, germană, greacă, italiană, macedoneană, maghiară, neerlandeză, norvegiană, poloneză, portugheza braziliană, sîrbă, slovacă, slovenă, spaniolă, turcă).

Harta celor 29 de țări în care își desfășoară activitatea editurile care și-au asumat riscul de a publica într-un an deosebit de dificil traduceri din literatura română cuprinde : Albania, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Cehia, China, Croația, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Israel, Italia, Macedonia de Nord, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, SUA, Turcia, Ungaria.

Pe podiumul autorilor „premianți“ au urcat:

      1. ex aequo, Mihail Sebastian și Mircea Cărtărescu – fiecare cu cîte 6 traduceri;
      2. Ana Blandiana – 4 traduceri;
      3. ex aequo, Liviu Rebreanu și Iulian Ciocan – fiecare cu cîte 3 traduceri,

În topul țărilor cu edituri care au pariat pe autori români se află:

  1. Italia (15 volume cu traduceri),
  2. Franța și Serbia (fiecare cu cîte 9 volume);
  3. Germania (7 volume),
  4. Spania (5 volume)
  5. Olanda (4 volume).

Din cele 100 de volume, 35 au apărut cu finanțare din partea Institutului Cultural Român prin Translation and Publication Support Programme (TPS), restul de 65 beneficiind fie de propriile eforturi ale traducătorilor sau ale editurilor de a obține finanțare din proiecte europene, fie de alte resurse private și chiar de stat, evident din țările traducătorilor/editurilor.