Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat două apeluri de proiecte menite să îmbunătățească accesul elevilor la servicii de sănătate de calitate.
Cu un buget total de peste 19 milioane de euro, inițiativa vizează și școlile din județul Galați, punând accent pe reducerea inechităților dintre mediul urban și cel rural.
Fondurile sunt destinate reabilitării, modernizării și dotării cabinetelor medicale și stomatologice din unitățile de învățământ publice. De asemenea, o componentă importantă a finanțării vizează achiziția de unități mobile pentru asistență stomatologică, o soluție esențială pentru copiii din zonele izolate.
Proiectele pot fi depuse de unitățile de învățământ sau de primării, termenele limită fiind 29 mai pentru unitățile mobile și 26 iunie pentru lucrările de infrastructură și dotări fixe.
Conform ministerului, aceste investiții contribuie la crearea unei rețele moderne de medicină școlară, oferind elevilor șansa de a beneficia de tratamente și consultații chiar în incinta școlii.