Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galați monitorizează situația din localitățile afectate de inundații, oferind soluții dezinfectante, vaccinuri și alte produse necesare în această perioadă. În activitatea de monitorizare sunt angrenați și asistenții medicali comunitari și asistenții medicali școlari din zonele respective.
"Echipele mixte din cadrul DSP Galaţi sunt în continuare pe teren, în zonele afectate de inundaţii, unde sunt completate stocurile de clorură de var şi tablete de Clorom pentru dezinfecţia fântânilor, stocurile de vaccinuri la medicii de familie (antitetanic şi antihepatitic pediatric) dacă este cazul, sunt prelevate probe de apă pentru examenul chimic și microbiologic”, potrivit DSP Galați.
Se continuă colaborarea cu medicii de familie din zonele calamitate la efectuarea catagrafierii persoanelor care au nevoie de imunizare. Astfel, echipele comune alcătuite din personal DSP Galaţi şi medici de familie au vaccinat, până în prezent, 27 de persoane adulte cu vaccin antitetanic, conform sursei citate.
În nouă localităţi din judeţul Galaţi, apa distribuită prin reţeaua comună nu este potabilă, fiind în curs de dezinfectare, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP).
Totodată, în urma activităţilor de evaluare în teren, autoritatea sanitară a distribuit în toate localităţile afectate de viituri substanţe pentru dezinfecţia fântânilor.
"S.C. Apă Canal S.A. în colaborare cu DSP au decis că în localităţile Cudalbi, Vârlezi, (sat Crăieşti), Pechea, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Tg. Bujor (sat Moscu), Valea Mărului, Piscu (sat Vameş), Băneasa Jorăşti, localităţi afectate de inundaţii, apa distribuită prin reţeaua comună este nepotabilă. Aceasta poate fi utilizată doar în scop menajer. Sursele de apă sunt în curs de dezinfectare în funcţie de starea lor actuală. Echipele DSP au distribuit în toate localităţile tablete de Clorom şi clorură de var pentru dezinfecţia fântânilor", a transmis DSP.
DSP recomandă populaţiei ca, până la remedierea situaţiei, să consume doar apă din sursă sigură, respectiv apă îmbuteliată sau apă distribuită cu cisternele în localităţi.
"Colaborăm cu medicii de familie din localităţile afectate care realizează catagrafia populaţiei şi vaccinează la recomandarea medicului epidemiolog şi, în acest context, li s-a asigurat de către echipele DSP, cantitatea de vaccin necesară. Nu este înregistrat nici un caz de îmbolnăvire până în prezent. Populaţia din zona afectată este informată zilnic de către echipele DSP Galaţi din teren, de asistenţii medicali comunitari, de asistenţii medicali şcolari privind siguranţa apei, siguranţa alimentaţiei, menţinerea stării de sănătate", informează DSP.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, marţi, că va fi organizată în scurt timp o echipă medicală în fiecare centru pentru sinistraţi deschis în urma inundaţiilor care au avut loc la finalul săptămânii trecute.
"În fiecare centru de sinistraţi o să organizăm într-un timp foarte scurt o echipă medicală. Am stabilit inclusiv un model de raportare către INSP a oricărei suspiciuni de boală transmisibilă. O să găsim o soluţie şi pentru cei care nu au medicamentele obişnuite pentru tratamentul bolilor cronice", a afirmat Rafila, citat de Agerpres.
El a precizat că, împreună cu Direcția de Sănătate Publică Galaţi, s-au procurat şi doze de vaccin hepatitic A pentru copiii din zonele inundate care sunt la risc.
"Am reuşit să procurăm împreună cu cei de la DSP Galaţi şi o cantitate de vaccin hepatitic A pentru copii care sunt la risc să se îmbolnăvească de hepatită A, aşa că nu avem o problemă deosebită, ne preocupă partea cu furnizarea de asistenţă medicală şi medicamente pentru cei care nu au în acest moment", a explicat ministrul Sănătăţii.
Încă de sâmbătă, echipele de intervenție ale operatorului Apă Canal SA Galați acționează non-stop pentru înlăturarea efectelor dezastrelor cauzate de condițiile meteorologice. În zonele afectate, echipe de intervenție, dotate cu autospeciale tip womă, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare acționează pentru rezolvarea situațiilor specifice apărute în funcționarea sistemelor operate.
Se fac toate eforturile pentru reintrarea în regim de funcționare, realizându-se provizorate (conducte provizorii de distribuție) și decolmatări de stații de pompare și foraje. De asemenea, se asigură o supraclorinare a apei furnizate.
Cu toate acestea, ținând cont de faptul că forajele au fost inundate, bazinele și stațiile de pompare s-au aflat sub ape, până la stabilizarea situației, apa furnizată este nepotabilă, calitatea acesteia fiind monitorizată împreună cu echipele DSP.
Situația la zi în zonele calamitate este următoarea:
CUDALBI – localitatea este doar parțial fără apă; două cisterne ale Apă Canal, cu apă potabilă, sunt dislocate în zonă, unde vor fi disponibile până la normalizarea situației;
MOSCU – tot satul are de luni apă;
TG. BUJOR, BEREȘTI, BEREȘTI-MERIA – s-au rezolvat problemele apărute în sistemul de alimentare cu apă;
BĂNEASA – apa furnizată prezintă o ușoară turbiditate, dar se fac spălări ale rețelei prin hidranți;
JORĂȘTI - o jumătate de sat nu are apă, se intervine în continuare;
VAMEȘ – s-au rezolvat toate problemele legate de alimentarea cu apă;
SLOBOZIA CONACHI, PECHEA, CUZA VODĂ – s-a reluat alimentarea cu apă.
Apă Canal precizează că prioritatea a fost rezolvarea problemelor apărute în furnizarea apei către consumatorii din aceste zone calamitate.
Urmează o amplă acțiune de decolmatare a tuturor căminelor și stațiilor de pompare apă uzată, pentru repunerea în funcțiune a sistemului de canalizare.
Direcția de Sănătate Publică Galați informează locuitorii din localitățile afectate de inundații că, pentru mai multă siguranță, apa din rețea se poate consuma fiartă și răcită - apa trebuie lăsată să se răcească singură, fără adăugarea de gheață. În cazul în care nu este posibilă fierberea apei, dezinfecția chimică a apei contaminate este eficientă pentru eliminarea bacteriilor și a majorității virușilor. Pentru dezinfecția chimică se folosesc preparate cu clor.
În zonele rurale, unde apa se consideră nepotabilă, DSP recomandă să fie consumată numai apă îmbuteliată sau apă potabilă asigurată de către reprezentanții autorităților publice.
„Preveniți contaminarea apei în timpul depozitării acesteia. Folosiți apa care este sub calitatea apei potabile numai pentru curățenie, spălarea lenjeriei și salubritate. În acest sens, se utilizează numai în combinație cu detergenți”, precizează DSP Galați.
Instituția a publicat și sfaturi privind siguranța alimentară, pentru a evita îmbolnăvirea:
„- Spălați-vă în permanență mâinile și spălați ustensilele de bucătărie;
- Folosiți apa clorinată pentru prepararea alimentelor și pentru spălarea ustensilelor;
- Preparați laptele și hrana bebelușului numai cu apă sigură din punct de vedere microbiologic;
- Separați alimentele neprocesate de cele gătite;
- Preparați alimentele corespunzător din punct de vedere termic;
- Păstrați alimentele la o temperatură sigură pentru refrigerare dacă nu au fost consumate în totalitate după preparare;
- Păstrați alimentele în recipiente închise.”
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat, vineri, că a aprobat vaccinul împotriva mpox al Bavarian Nordic (BAVA.CO). Este primul vaccin împotriva mpox aprobat de agenție și va fi folosit pentru a limita răspândirea bolii în țările africane grav afectate.
Aprobarea, cunoscută sub numele de precalificare, deschide calea țărilor în curs de dezvoltare, dintre care multe nu au tehnologia și resursele necesare pentru a face verificări riguroase ale siguranței și eficacității vaccinurilor, să acceseze medicamentul, potrivit Reuters.
Aprobarea OMS înseamnă că un medicament este sigur și eficient. De asemenea, agențiile ONU așteaptă aprobarea OMS înainte de a cumpăra produse medicale.
Mpox este o infecție virală care se răspândește prin contact apropiat. De obicei, are forme ușoare, dar poate ucide dacă nu este tratată.
În ultimii doi ani, unul din trei copii cu vârsta între 8 și 17 ani a prezentat o formă de tulburare emoțională, precum anxietate sau depresie, cauzată de expunerea îndelungată la rețelele de socializare, arată un studiu al organizației Salvați Copiii, citat de Mediafax. Conform ultimelor cercetări ale organizației, intervalul de vârstă în care utilizarea rețelelor sociale devine semnificativă este între 5 și 10 ani.
„Anxietatea și depresia la copii și adolescenți se manifestă tot mai des în contextul utilizării rețelelor sociale. Anxietatea aduce cu ea frici intense, neliniște și dificultăți de concentrare, iar depresia se identifică prin tristețe profundă, retragere și pierderea interesului pentru activități. Mulți dintre copii ajung în terapie cu simptome precum lipsa concentrării, izolarea socială, insomnii sau scăderea stimei de sine. Aceste stări le afectează viața de zi cu zi, de la performanța școlară până la relațiile cu cei din jur, și necesită intervenție specializată pentru a învăța să gestioneze emoțiile sănătos”, a declarat Mihaela Dinu, psiholog clinician Salvați Copiii.
48,3% dintre copii petrec peste 6 ore pe zi online, în cazul unei zile libere, fie că vorbim de sfârșitul de săptămână sau de vacanță, conform datelor colectate în cadrul cercetărilor derulate de Organizația Salvați Copiii, majoritatea acestui timp fiind dedicat rețelelor sociale. Acolo, tinerii sunt expuși presiunii de a se compara constant cu ceilalți și de a câștiga aprobarea prin like-uri și comentarii, ceea ce amplifică sentimentele de inadecvare și frustrare și poate duce la tulburări emoționale semnificative.
Majoritatea copiilor afirmă că valorile sau interesele lor găsesc o confirmare în conținutul întâlnit pe rețelele sociale, 57% dintre ei declarând că social media îi ajută să își vadă defectele.
„Creșterea alarmantă a cazurilor de tulburări emoționale în rândul copiilor și adolescenților, cauzată de utilizarea excesivă a rețelelor sociale, este o problemă care necesită atenție imediată. Este necesar să promovăm alternative sănătoase de petrecere a timpului liber pentru copii, împreună cu părinții”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Organizației Salvați Copiii.
Organizația Salvați Copiii, în colaborare cu NEPI Rockcastle, lansează o campanie națională de conștientizare și educare, destinată copiilor și adolescenților, precum și părinților și profesorilor, pentru a combate efectele nocive ale consumului în exces de social media.
Campania „Poveștile perfecte nu au filtre” include o serie de conferințe, activități interactive și resurse educaționale menite să dezvolte gândirea critică și să îi ajute pe copii să gestioneze emoțiile negative cauzate de presiunile online.
Conferințele gratuite „Cum să îi ghidăm pe adolescenți să își protejeze identitatea online?” se vor desfășura în lunile septembrie și octombrie, în orașele Satu Mare, Timișoara, Craiova, Galați și Brăila.
Evenimentele dedicate părinților, cadrelor didactice și specialiștilor care lucrează cu copiii vor reuni peste 1.000 de participanți și vor include discuții cu psihologi ai Salvați Copiii, influenceri recunoscuți pentru implicarea lor activă, integritatea profesională și capacitatea de a influența pozitiv comunitățile - Iulia Ionescu, Robert Diaconeasa, Bianca Adam, Edi Brandabura sau Cristian China-Birta (Chinezu) și specialiști în securitate online.
Alături de aceștia, participanții vor putea afla despre cum se poate crea un mediu online sănătos pentru copii și vor avea ocazia să învețe strategii pentru a sprijini tinerii să navigheze mai sigur și mai conștient în mediul online.
Spitalul din Târgu Bujor este cel mai bun spital orășenesc din țară, conform rezultatelor de la acreditare. Astfel, dintre cele peste 50 de spitale orășenești acreditate în România, unitatea medicală din Târgu Bujor se află pe primul loc, cu aproape 94% indicatori îndepliniți. În urma unei evaluări riguroase, acest spital a obținut gradul II de acreditare.
În România, nu există niciun spital cu gradul I de acreditare.
Un rol esențial în această reușită l-au avut investițiile Consiliului Județean.
„Evoluția este una spectaculoasă. De la spitalul pe care guvernarea PD-L a vrut să-l închidă în urmă cu aproape 15 ani, astăzi, grație investițiilor majore realizate de Consiliul Județean Galați, Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor este cel mai modern spital orășenesc din țară. Saltul obținut la acreditare este remarcabil: de la gradul 6 și sub 50% indicatori realizați la gradul 2 și aproape 94% parametri îndepliniți. Mai mult, spitalul se numără acum printre primele la nivel național dintre toate unitățile medicale care au trecut prin acest proces complex de acreditare, dovedind că și un spital orășenesc poate fi un model de succes.
Investițiile substanțiale în infrastructură, echipamentele medicale de ultimă generație și noile clădiri construite pentru secțiile spitalului au creat un mediu sigur și confortabil pentru cei peste 60.000 de oameni din centrul județului care au nevoie de această unitate medicală. Asta înseamnă să investești eficient, pentru binele oamenilor, punând sănătatea lor pe primul loc. Iar investițiile nu se opresc aici”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Lucrările la noul sediu al Spitalului de Urgenţă al MAI "Prof. Dr. Dimitrie Gerota" au demarat marţi, acesta urmând a fi construit din fonduri PNRR, cu termen de finalizare 30 iunie 2026.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Spitalul de Urgenţă al MAI ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, noua construcţie va avea 490 de paturi, dintre care 400 în secţiile medicale pentru spitalizare continuă, 40 de paturi pentru spitalizare de zi şi 50 de paturi pentru Anestezie şi Terapie Intensivă, la care se adaugă un corp de clădire independent, care va deservi spaţiile tehnice.
Proiectul va fi realizat la standardele de calitate în conformitate cu ultimele cerinţe din domeniul medical, iar amplasarea acestuia este una strategică, în apropierea celor două Aeroporturi Internaţionale, ”Henri Coandă” Otopeni şi ”Aurel Vlaicu” Băneasa, asigurând astfel servicii medicale integrate într-una din cele mai aglomerate zone de intrare/ieşire din Bucureşti, unde nu există la acest moment un spital de urgenţă.
Valoarea contractului este de 2 miliarde de lei din care valoarea eligibilă din PNRR este de 1,028 miliarde.
Termenul de finalizare a noului spital este 30 iunie 2026.
Conform celui mai recent raport realizat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, citat de News.ro, de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (3 iunie) și până în 5 septembrie s-au înregistrat 47 de cazuri.
Dintre acestea, 40 de cazuri au fost confirmate şi 7 sunt cazuri probabile de infecţie cu virusul West Nile.
Totodată, au fost înregistrate 4 decese, trei în judeţul Suceava şi unul în municipiul Bucureşti.
Cazurile s-au înregistrat la grupele de vârstă 20-29 de ani (un caz), 40-49 de ani (8), 50-59 de ani (6), 60-69 de ani (11), 70-79 de ani (14) şi 80 de ani şi peste (7).
Pacienţii sunt 28 de bărbaţi şi 19 femei.