Introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurate, pe principalele paliere de asistenţă medicală, în scopul depistării unor afecţiuni grave, respectiv cancerele, hepatitele cronice B şi C, iar la gravidă şi HIV/SIDA, constituie principala noutate a modificărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie.
Potrivit unui comunicat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în asistenţa medicală primară se prevede ca medicii de familie să poată trimite şi persoanele neasigurate la analize şi la consultaţii de specialitate decontate de casa de asigurări de sănătate, în cazul în care respectivul pacient ar putea avea o boală oncologică.
Medicii de familie vor putea emite bilete de trimitere şi pentru persoanele neasigurate, în vederea testării acestora pentru virusurile hepatitice B şi C, precum şi pentru virusul HIV la gravidă, analizele respective urmând de asemenea să fie decontate de CAS.
În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate clinică vor fi acordate servicii persoanelor neasigurate pentru depistarea şi confirmarea diagnosticului de afecţiune oncologică, respectiv consultaţii, proceduri diagnostice şi servicii medicale în scop diagnostic-caz, medicii de specialitate putând emite bilete de trimitere la analize şi către unităţile sanitare cu paturi, pentru spitalizări de zi, în vederea confirmării afecţiunii amintite.
Se va renunţa la condiţia impusă furnizorilor care efectuează serviciile complexe de tip diagnostic-caz din ambulatoriu de a avea atât ambulatoriu de specialitate clinic, cât şi structură de spitalizare de zi în specialitatea respectivă, excepţie făcând, de pildă, serviciile în scop diagnostic-caz acordate gravidelor cu risc crescut.
Totodată, se creează posibilitatea ca unele servicii medicale în scop diagnostic-caz să se poată acorda de unităţi medicale mobile şi caravane medicale, pentru a permite accesul persoanelor din zone izolate la servicii de depistare precoce a afecţiunilor oncologice, precum cancerul de sân şi col uterin.
Corelat cu noutăţile din pachetele de servicii de la nivelul asistenţei primare şi de specialitate din ambulatoriul clinic, furnizorii de servicii paraclinice vor putea efectua şi deconta analizele prescrise pentru persoanele neasigurate pe biletele de trimitere emise de medicii de familie şi de medicii specialişti, iar unităţile spitaliceşti vor putea deconta serviciile de spitalizare de zi acordate persoanelor neasigurate cu suspiciune de afecţiune oncologică, pentru confirmarea diagnosticului.
Pentru persoanele asigurate se introduc servicii psihologice specializate, furnizate de psihologi cu formare complementară în psiho-oncologie, recomandarea acestui tip de servicii putând fi făcută de medicii specializaţi sau supraspecializaţi în chirurgie oncologică, oncologie medicală, hematologie, oncologie şi hematologie pediatrică, radioterapie, precum şi de medicii care acordă servicii de îngrijiri paliative în ambulatoriu.
Până la 30 iunie 2025 va exista o perioadă de tranziţie în care serviciile psihologice vor mai putea fi acordate bolnavilor oncologici şi de psihologii fără formare complementară în psiho-oncologie.
Conform sursei citate, în acord cu Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, aprobat prin Legea nr. 293/2022, de la 1 iulie se schimbă şi modul de raportare şi decontare a serviciilor acordate persoanelor cu suspiciune oncologică, dar şi bolnavilor de cancer, la nivelul unor categorii de furnizori de servicii medicale aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate. Furnizorii respectivi vor ţine evidenţe distincte ale serviciilor acordate persoanelor menţionate, iar finanţarea acestor servicii se va face de asemenea separat, prin acte adiţionale la contractele existente.
Pentru serviciile de diagnosticare oncologică acordate persoanelor neasigurate, finanţarea nu se va face din contribuţiile plătite de asiguraţi, ci de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către FNUASS, la fel urmând să se finanţeze şi testeze persoanelor neasigurate în scopul depistării hepatitelor cronice B şi C, precum şi a infecţiei HIV la gravidă.
Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Galați va avea o clădire nouă, cu patru etaje. Investiția, evaluată la 15 milioane de euro, a fost aprobată miercuri, în cadrul ședinței Consiliului Județean Galați.
Vechea clădire a spitalului va fi demolată, iar noul imobil va avea patru etaje și o suprafață desfășurată de peste 5.000 mp.
Noile saloane vor fi spațioase, cu două, trei sau patru paturi, dar și cu grup sanitar propriu. În plus, noua clădire a spitalului va fi dotată cu 30 de rezerve cu câte un singur pat pentru pacienții cu patologii puternic infecțioase. De asemenea, vor fi spații pentru dezinfectarea personalului medical și, în premieră pentru spitalul gălățean, va fi construită o secție de terapie intensivă.
„Conform celor mai noi standarde sanitare, fiecare rezervă va avea un spațiu separat pentru dezinfectarea personalului medical. De asemenea, în noul corp de clădire va fi amenajată, pentru prima oară în istoria acestui spital, și o secție de terapie intensivă. Practic, după finalizarea lucrărilor, având în vedere și pavilionul nou construit acum patru ani, primul de altfel de când funcționează acest spital, Galațiul va avea o unitate medicală de top, care va oferi pacienților condiții bune de tratament”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Valoarea estimată a investiției este de aproximativ 75 de milioane de lei, iar finanțarea va fi asigurată prin Programul Național de Investiții „Mihail Cantacuzino”.
Urmează realizarea documentației tehnice pentru construirea noii clădiri.
Vechile lifturi ale celui mai mare spital din județul Galați au fost schimbate cu lifturi noi, moderne, mai sigure și dotate cu aer condiționat.
„În total, 12 lifturi noi la Spitalul Județean, pentru pacienți, vizitatori și personalul medical. Au fost montate deja 10 lifturi noi, iar în perioada următoare vor fi schimbate și ultimele două ascensoare. Totul, cu ajutorul banilor europeni atrași de către Consiliul Județean Galați”, afirmă președintele CJ Galați, Costel Fotea.
A treia prelevare de organe și țesuturi din acest an de la Spitalul Elias a avut loc duminică, în urma căreia șapte pacienți au beneficiat de transplant.
„În noaptea de duminică, 23 iunie, s-a realizat o nouă intervenție de prelevare organe și țesuturi la Spitalul Universitar de Urgență Elias, fiind a treia anul acesta în cadrul acestei unități sanitare și a 41-a la nivel național”, a anunțat luni Agenția Națională de Transplant, citată de Mediafax.
Organele și țesuturile au fost prelevate de la o pacientă în vârstă de 45 de ani, aflată în moarte cerebrală. Pentru intervențiile de prelevare, au fost prezente echipele chirurgicale ale Spitalului Sfânta Maria și echipe ale Institutul Clinic Fundeni.
La Spitalul Sfânta Maria, o pacientă critică de 45 de ani a suferit o intervenție de transplant de plămân, iar la Centrul de Transplant Hepatic al Institutul Clinic Fundeni o altă pacientă de 35 de ani a suferit o intervenție de transplant hepatic cu hemificat drept. Ficatul stâng a fost transplantat unui pacient pediatric la Spitalul Grigore Alexandrescu în vârsta de 13 ani cu o boală congenitală foarte gravă.
În același timp, echipele Centrului de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni au realizat operații de transplant renal la alți doi pacienți în vârstă de 16 și 58 de ani compatibili cu grefele.
ANT notează că transplanturile de cornee au fost efectuate la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București.
„Astfel 7 pacienți au putut fi transplantați cu plămân, ficat, rinichi și cornee, datorită faptului că familia și-a exprimat acordul pentru a dona organele pacientei decedate”, scriu reprezentanții Agenției.
Aceștia anunță că Ministerul Sănătății împreună cu Agenția Națională de Transplant vor derula anul acesta o campanie de conștientizare despre donarea de organe și țesuturi. De asemenea, anul acesta se va implementa noul registru de transplant care asigura trasabilitatea și transparența activității.
Având în vedere că meteorologii au anunțat că județul Galați se va afla, în data de 23 iunie, duminică, în prima zi de Rusalii, sub atenționare de Cod portocaliu de caniculă, autoritățile locale fac următoarele recomandări:
În perioada 25 - 27 iunie, în intervalul orar 22.00 - 6.00, prin intermediul Serviciului Public Ecosal, se va interveni la sol pentru combaterea insectelor zburătoare, pe întreaga suprafață a municipiului Galați.
În acest sens, vor fi utilizate substanțele Solfac Combi MAXX și Solfac Trio EC 140 NF, cu echipamente de tip generator ULV și termonebulizator.
Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Galați sunt rugați să-și ia toate măsurile de protecție necesare pentru familiile de albine și viermi de mătase în scopul evitării contactului cu substanțele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public.
Programul poate suferi modificări sau poate fi decalat în cazul în care condițiile meteo nu permit desfășurarea în bune condiții a acțiunii.
Gălățeanul Ciprian Manea, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a prezentat și susținut la Camera Deputaților, în Comisia pentru sănătate și familie și în Comisia de buget, finanțe și bănci, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 29/2024.
Prin această ordonanță se aprobă "Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești", program prin care vor fi alocați 13,25 miliarde lei din bugetul de stat pentru UAT-uri și unitățile sanitare publice.
Conform lui Ciprian Manea, valoarea maximă eligibilă a unui program este:
- 2 milioane lei pentru spitale județene/județene de urgență, spitale de specialitate, spitale clinice și clinice de urgență;
- 350 milioane lei pentru spitale municipale/municipale de urgență;
- 250 milioane lei pentru spitale orășenești.
Beneficiarii pot realiza investiții precum: realizarea de construcții noi/extinderea și dotarea acestora; lucrări de modernizare/reabilitare la construcții existente și dotarea acestora; extindere la construcțiile existente, inclusiv lucrări de conectare la clădiri existente și dotare; lucrări și dotări pentru digitalizare și tranziție verde.
Conform președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, sunt în plină desfășurare lucrările de renovare a sediului Ambulanței Tecuci „pentru a crea un spațiu modern și eficient, dedicat salvării vieților”.
Până acum, s-au desfăcut tencuielile și gleturile vechi, s-au demontat pardoselile, instalațiile electrice, sanitare și termice, tâmplăria interioară și exterioară, și s-a demontat acoperișul; s-a spart betonul, s-au efectuat săpături pentru fundații, s-a armat și cofrat pentru fundații și stâlpi, s-au injectat fisurile din pereții de cărămidă, s-a montat o schelă exterioară și s-a demontat acoperișul vechi; structura și astereala din lemn a acoperișului au fost ignifugate.
Lucrările care urmează să fie făcute sunt montarea instalațiilor electrice, termice, sanitare și de canalizare și montarea structurii noului acoperiș. Planșeul peste etaj va fi termoizolat cu vată minerală bazaltică, iar pereții exteriori vor primi izolație termică, se vor realiza compartimentări pentru săli de așteptare, birouri, cabinete medicale și grupuri sanitare, iar structura de la scara interioară va fi demolată și reconstruită în totalitate.
„Sunt convins că vom duce la bun sfârșit acest proiect important, asigurând totodată continuitatea serviciilor medicale de urgență”, a afirmat președintele CJ Galați.
Persoanele cu vârsta de peste 18 ani sunt aşteptate şi anul acesta să îşi evalueze consumul personal de alcool la cel mai mare eveniment naţional - Săptămâna Naţională a Testării AUDIT, care are loc între 17 şi 23 iunie, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Testarea se va desfăşura online, pe www.testareaudit.ro, şi offline, în peste 300 de locaţii din toate judeţele ţării, unde peste 400 de evaluatori AUDIT şi specialişti ALIAT vor oferi informaţii şi recomandări timp de o săptămână.
Campania naţională va avea ca instrument principal chestionarul AUDIT, dezvoltat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pe care adulţii îl pot completa singuri, direct pe platformă, sau alături de un specialist/evaluator, în cel mai apropiat centru de testare din judeţul lor, pentru a afla dacă felul în care consumă alcool le pune sănătatea în pericol.
Conform site-ului testareaudit.ro, în județul Galați se poate face testarea AUDIT în localitățile Galați, Tecuci, Târgu Bujor, Berești Meria, Corod, Frumușița, Schela, Bălășești și Cuca.
"Săptămâna Naţională a Testării Consumului Personal de Alcool este un proiect care aduce informaţii valoroase pentru înţelegerea şi combaterea consumului riscant de alcool în România: vine în sprijinul oricărui român care doreşte să-şi evalueze într-un mod rapid, ştiinţific şi confidenţial consumul de alcool, oferindu-le celor care completează chestionarul posibilitatea de a descoperi din timp dacă se află la risc", susţin organizatorii.
O nouă creșă va fi amenajată în clădirea fostului centru de transfuzii din cartierul Țiglina 1, după ce s-a atribuit contractul de lucrări pentru renovarea acestui imobil aflat într-o stare avansată de degradare.
Pentru realizarea acestui obiectiv, municipalitatea a obținut fonduri prin PNRR.
Principalele lucrări la clădirea din cartierul Țiglina 1 vizează reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, reabilitarea termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea/reabilitarea/modernizare sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice etc.
Proiectul prevede realizarea a 40 de locuri pentru copii.
Valoarea contractului este de 3,761 milioane lei, iar ofertantul câștigător este SMB Solid Trust Partner SRL.
Durata lucrărilor, care vor începe în scurt timp, va fi de 12 luni.
De curând, a fost amenajată o creșă nouă pe strada Al. I. Cuza, iar municipalitatea mai are proiecte pentru încă patru creșe noi, în cartierele Dunărea, Micro 13, Bariera Traian și zona Gării CFR.