George Ionescu

În ultimii doi ani, unul din trei copii cu vârsta între 8 și 17 ani a prezentat o formă de tulburare emoțională, precum anxietate sau depresie, cauzată de expunerea îndelungată la rețelele de socializare, arată un studiu al organizației Salvați Copiii, citat de Mediafax. Conform ultimelor cercetări ale organizației, intervalul de vârstă în care utilizarea rețelelor sociale devine semnificativă este între 5 și 10 ani.

„Anxietatea și depresia la copii și adolescenți se manifestă tot mai des în contextul utilizării rețelelor sociale. Anxietatea aduce cu ea frici intense, neliniște și dificultăți de concentrare, iar depresia se identifică prin tristețe profundă, retragere și pierderea interesului pentru activități. Mulți dintre copii ajung în terapie cu simptome precum lipsa concentrării, izolarea socială, insomnii sau scăderea stimei de sine. Aceste stări le afectează viața de zi cu zi, de la performanța școlară până la relațiile cu cei din jur, și necesită intervenție specializată pentru a învăța să gestioneze emoțiile sănătos”, a declarat Mihaela Dinu, psiholog clinician Salvați Copiii.

48,3% dintre copii petrec peste 6 ore pe zi online, în cazul unei zile libere, fie că vorbim de sfârșitul de săptămână sau de vacanță, conform datelor colectate în cadrul cercetărilor derulate de Organizația Salvați Copiii, majoritatea acestui timp fiind dedicat rețelelor sociale. Acolo, tinerii sunt expuși presiunii de a se compara constant cu ceilalți și de a câștiga aprobarea prin like-uri și comentarii, ceea ce amplifică sentimentele de inadecvare și frustrare și poate duce la tulburări emoționale semnificative.

Majoritatea copiilor afirmă că valorile sau interesele lor găsesc o confirmare în conținutul întâlnit pe rețelele sociale, 57% dintre ei declarând că social media îi ajută să își vadă defectele.

„Creșterea alarmantă a cazurilor de tulburări emoționale în rândul copiilor și adolescenților, cauzată de utilizarea excesivă a rețelelor sociale, este o problemă care necesită atenție imediată. Este necesar să promovăm alternative sănătoase de petrecere a timpului liber pentru copii, împreună cu părinții”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Organizației Salvați Copiii.

Organizația Salvați Copiii, în colaborare cu NEPI Rockcastle, lansează o campanie națională de conștientizare și educare, destinată copiilor și adolescenților, precum și părinților și profesorilor, pentru a combate efectele nocive ale consumului în exces de social media.

Campania „Poveștile perfecte nu au filtre” include o serie de conferințe, activități interactive și resurse educaționale menite să dezvolte gândirea critică și să îi ajute pe copii să gestioneze emoțiile negative cauzate de presiunile online.

Conferințele gratuite „Cum să îi ghidăm pe adolescenți să își protejeze identitatea online?” se vor desfășura în lunile septembrie și octombrie, în orașele Satu Mare, Timișoara, Craiova, Galați și Brăila.

Evenimentele dedicate părinților, cadrelor didactice și specialiștilor care lucrează cu copiii vor reuni peste 1.000 de participanți și vor include discuții cu psihologi ai Salvați Copiii, influenceri recunoscuți pentru implicarea lor activă, integritatea profesională și capacitatea de a influența pozitiv comunitățile - Iulia Ionescu, Robert Diaconeasa, Bianca Adam, Edi Brandabura sau Cristian China-Birta (Chinezu) și specialiști în securitate online.

Alături de aceștia, participanții vor putea afla despre cum se poate crea un mediu online sănătos pentru copii și vor avea ocazia să învețe strategii pentru a sprijini tinerii să navigheze mai sigur și mai conștient în mediul online.

Spitalul din Târgu Bujor este cel mai bun spital orășenesc din țară, conform rezultatelor  de la acreditare. Astfel, dintre cele peste 50 de spitale orășenești acreditate în România, unitatea medicală din Târgu Bujor se află pe primul loc, cu aproape 94% indicatori îndepliniți. În urma unei evaluări riguroase, acest spital a obținut gradul II de acreditare.

În România, nu există niciun spital cu gradul I de acreditare.

Un rol esențial în această reușită l-au avut investițiile Consiliului Județean.

„Evoluția este una spectaculoasă. De la spitalul pe care guvernarea PD-L a vrut să-l închidă în urmă cu aproape 15 ani, astăzi, grație investițiilor majore realizate de Consiliul Județean Galați, Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor este cel mai modern spital orășenesc din țară. Saltul obținut la acreditare este remarcabil: de la gradul 6 și sub 50% indicatori realizați la gradul 2 și aproape 94% parametri îndepliniți. Mai mult, spitalul se numără acum printre primele la nivel național dintre toate unitățile medicale care au trecut prin acest proces complex de acreditare, dovedind că și un spital orășenesc poate fi un model de succes.

Investițiile substanțiale în infrastructură, echipamentele medicale de ultimă generație și noile clădiri construite pentru secțiile spitalului au creat un mediu sigur și confortabil pentru cei peste 60.000 de oameni din centrul județului care au nevoie de această unitate medicală. Asta înseamnă să investești eficient, pentru binele oamenilor, punând sănătatea lor pe primul loc. Iar investițiile nu se opresc aici”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Lucrările la noul sediu al Spitalului de Urgenţă al MAI "Prof. Dr. Dimitrie Gerota" au demarat marţi, acesta urmând a fi construit din fonduri PNRR, cu termen de finalizare 30 iunie 2026.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Spitalul de Urgenţă al MAI ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, noua construcţie va avea 490 de paturi, dintre care 400 în secţiile medicale pentru spitalizare continuă, 40 de paturi pentru spitalizare de zi şi 50 de paturi pentru Anestezie şi Terapie Intensivă, la care se adaugă un corp de clădire independent, care va deservi spaţiile tehnice.

Proiectul va fi realizat la standardele de calitate în conformitate cu ultimele cerinţe din domeniul medical, iar amplasarea acestuia este una strategică, în apropierea celor două Aeroporturi Internaţionale, ”Henri Coandă” Otopeni şi ”Aurel Vlaicu” Băneasa, asigurând astfel servicii medicale integrate într-una din cele mai aglomerate zone de intrare/ieşire din Bucureşti, unde nu există la acest moment un spital de urgenţă.

Valoarea contractului este de 2 miliarde de lei din care valoarea eligibilă din PNRR este de 1,028 miliarde.

Termenul de finalizare a noului spital este 30 iunie 2026.

Conform celui mai recent raport realizat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, citat de News.ro, de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (3 iunie) și până în 5 septembrie s-au înregistrat 47 de cazuri.

Dintre acestea, 40 de cazuri au fost confirmate şi 7 sunt cazuri probabile de infecţie cu virusul West Nile.

Totodată, au fost înregistrate 4 decese, trei în judeţul Suceava şi unul în municipiul Bucureşti.

Cazurile s-au înregistrat la grupele de vârstă 20-29 de ani (un caz), 40-49 de ani (8), 50-59 de ani (6), 60-69 de ani (11), 70-79 de ani (14) şi 80 de ani şi peste (7).

Pacienţii sunt 28 de bărbaţi şi 19 femei.

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede extinderea decontării la toate toate tipurile de servicii de radioterapie pentru pacienţii oncologici, indiferent de localizarea tumorii.

Măsurile, menite să susţină şi pacienţii care au nevoie de medicamente inovative, sunt adoptate în urma solicitărilor venite din partea sistemului medical şi a asociaţiilor de pacienţi, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Acesta a precizat că o parte dintre măsuri au fost elaborate alături de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Ministrul a menţionat că măsurile vizează inclusiv implementarea PAL-PLAN (Planul Naţional de Paliaţie), prin includerea la decontare a tuturor categoriilor de servicii, inclusiv a celor care pot fi acordate ambulatoriu sau la domiciliul pacientului.

Ordonanţa aduce şi un "mecanism accelerat de acces la medicamente inovative" pentru produsele care sunt unice în cazul anumitor tipuri de boli. Acest mecanism va fi aplicat şi pentru produsele ce vor putea genera economii la nivelul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, deoarece vor înlocui medicamente mai costisitoare, conform ministrului Sănătății.

Alte prevederi ale OUG care contribuie la implementarea Planului Naţional de Control al Cancerului vizează constituirea reţelelor naţionale de diagnostic şi tratament pentru pacienţii oncologici.

Pentru seria a XIV-a de tratament balnear, Casei Județene de Pensii (CJP) Galați i s-a repartizat un număr total de 283 de bilete. Seriile de plecare sunt în datele de: 14.09.2024, 15.09.2024, 16.09.2024, 17.09.2024.

Bilete de tratament au fost alocate în următoarele stațiuni: Covasna, Tușnad și Vatra Dornei (afecțiuni cardiovasculare, 37 de bilete), Amara, Bala, 1 Mai, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, Herculane, Lacu Sărat, Mangalia, Nicolina, Pucioasa, Sărata Monteoru și Techirghiol (afecțiuni reumatismale, 214 bilete), Slănic Prahova și Târgu Ocna (afecțiuni reumatismal-respiratorii, 13 bilete), Căciulata și Călimănești (afecțiuni digestive, 19 bilete).

„Subliniem faptul că toate cele 283 de bilete alocate CJP Galați au fost deja repartizate nominal, conform prevederilor legale în vigoare. La momentul actual nu există bilete de tratament disponibile/nerepartizate. Relații referitoare la biletele de tratament se pot obține prin telefon, la numărul 0236 410 150”, potrivit comunicatului remis de CJP Galați.

Secția ORL a Spitalului Județean „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată, pentru prima oară în cei peste 50 de ani de funcționare, cu un fibroscop nazal, un echipament medical cu ajutorul căruia se poate depista în stadii incipiente cancerul rinofaringian, informează președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

„Din păcate, în ultimii ani, numărul cancerelor din sfera ORL a crescut îngrijorător, iar vechea procedură de diagnosticare era mult mai complicată, invazivă și dureroasă pentru pacient. Deja s-au efectuat primele proceduri cu acest aparat medical nou de către echipa de medici specialiști. Spitalul Județean este una dintre puținele unități medicale din zonă care deține acest aparat modern, esențial pentru depistarea precoce a afecțiunilor ORL (tumori, amigdalite, laringite, sinuzite etc.)”, potrivit președintelui CJ Galați.

Beneficiile fibroscopiei nazale sunt examinare detaliată și rezultate obținute în timp real, precizia diagnosticului, acces la informații clinice care nu pot fi detectate printr-o examinare fizică obișnuită, evitarea altor investigații invazive.

Aceste investigații nu necesită internare, pregătire prealabilă sau recuperare post-investigație.

Plafonul de pensie pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% din preţul de referinţă creşte, începând cu luna septembrie, de la 1.830 la 2.020 lei, prevede o Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri de protecţie socială, aprobată luni de Guvern.

"Această majorare se efectuează avându-se în vedere că prin punerea în aplicare a reformei sistemului de pensii prevăzută de Legea nr. 360/2023 un număr semnificativ de pensionari beneficiază de creşteri ale cuantumului pensiei, în unele cazuri depăşindu-se vechiul plafon până la care se acordau medicamente compensate 90%", a informat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit CNAS, de programul de compensare cu 90% a medicamentelor de pe Sublista B vor putea beneficia peste 2,3 milioane de persoane cu pensii sub 2.020 lei. "Tot ca şi până acum, în stabilirea dreptului la compensarea cu 90% a medicamentelor nu se iau în calcul eventualele alte venituri realizate de beneficiari, în afara celor din pensii şi din indemnizaţiile sociale pentru pensionari", precizează CNAS.

Consilierii județeni gălățeni au aprobat finanțarea a două proiecte esențiale pentru comunitatea locală, investiții pentru bunăstarea persoanelor vulnerabile.

„Alături de Fundația de Sprijin a Vârstnicilor Galați, ne asigurăm că vârstnicii noștri au acces la servicii socio-medicale integrate, adaptate nevoilor lor specifice: identificarea persoanelor în risc de excluziune socială, oferirea de găzduire temporară pentru cei fără adăpost și acordarea unui sprijin material în localitățile Tulucești, Tătarca și Șivița, asistență medicală, consiliere socială pentru a îmbunătăți calitatea vieții acestora.

De asemenea, sprijinim Fundația Familia Galați în eforturile de a combate violența domestică în mediul rural, cu un focus special pe localitatea Priponești: consiliere socială, juridică și psihologică, acordarea de pachete de alimente și produse de curățenie pentru familiile aflate în criză, protejarea și sprijinirea celor mai vulnerabile persoane din comunitate. Priponești este a șaptea localitate în care se derulează acest program, după Târgu Bujor, Braniștea, Rediu, Frumușița, Jorăști și Buciumeni”, afirmă președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Guvernul a adoptat o ordonanţă potrivit căreia se pot organiza centre de permanenţă cu minimum 5 posturi de medic în mediul rural şi în zona urbană cu o populaţie sub 25.000 de locuitori.

„Totodată, în centrele de permanenţă din zonele izolate şi greu accesibile, precum cele din Munţii Apuseni şi din Delta Dunării, medicii vor fi exceptaţi de la asigurarea serviciilor de gardă în program de continuitate, dată fiind distanţa mare care trebuie parcursă de medicul de familie de la cabinet la centrul de permanenţă. În aceste situaţii, programul de funcţionare al centrelor de permanenţă se poate stabili prin decizie a direcţiei de sănătate publică judeţeană, cu aprobarea Ministerului Sănătăţii, la propunerea medicului coordonator al centrului de permanenţă", potrivit unui comunicat al Executivului.