Imprimă această pagină

Conferință regională dedicată pacienților oncologici, la Galați Recomandat

Galațiul a găzduit Conferința regională interdisciplinară „ONCO MULTI SUPORT”, un eveniment dedicat unei teme esențiale: sprijinul acordat pacientului oncologic după tratament și dezvoltarea unor servicii medicale integrate pentru recuperare și monitorizare.

În cadrul conferinței au fost evidențiate investițiile realizate de Consiliul Județean Galați în domeniul oncologiei, precum și proiectele aflate în derulare pentru dezvoltarea serviciilor medicale destinate diagnosticării și tratării cancerului.

„Având în vedere că aproape 17.000 de gălățeni se află în evidențele medicilor cu afecțiuni oncologice, am investit constant în dezvoltarea unui centru de excelență în diagnosticul și tratamentul cancerului. Astfel, Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sfântul Apostol Andrei» a fost dotat cu echipamente medicale de ultimă generație: RMN 3 Tesla, două acceleratoare liniare, CT cu 128 de slice-uri, PET-CT și SPECT-CT, mamograf digital cu tomosinteză, săli de operație pentru intervenții complexe și un robot pentru pregătirea tratamentelor personalizate.

Totodată, au fost modernizate laboratoarele de anatomie patologică, iar în acest an a început construirea unui Centru de îngrijiri paliative.

De asemenea, și alte spitale din județ beneficiază de investiții importante, precum tomograful în coerență optică (OCT) de la Spitalul de Boli Infecțioase «Sfânta Cuvioasă Parascheva», care contribuie la depistarea timpurie a cancerului de piele”, a afirmat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)