Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, a subliniat, joi, că prevenţia, în special cea prin vaccinare, salvează vieţi, menţionând, referitor la creşterea numărului de cazuri de rujeolă, că imunizarea pentru această afecţiune se poate face gratuit.
"Prevenţia poate să salveze starea de sănătate a populaţiei, poate reduce morbiditatea şi, nu în ultimul rând, reduce mortalitatea. Suntem într-un episod în care vrem sau nu vrem să recunoaştem suntem în epidemie de rujeolă. Nu vrem să pierdem vieţi omeneşti, soluţia rămâne să ne vaccinăm. Avem vaccin, avem acces liber, este gratuit, avem o strategie naţională de sănătate care permite vaccinarea mai multor grupuri populaţionale. Din punctul meu de vedere, accesul la un program naţional de vaccinare extins inclusiv pe parcursul vieţii este un mare câştig", a explicat preşedintele CNAS, la o dezbatere organizată de DC News Media Group, informează Agerpres.
În opinia sa, cel mai important lucru este "să previi" şi nu să "ajungi să tratezi". Herdea a afirmat că vaccinarea a dovedit că salvează vieţi aşa cum nicio altă intervenţie nu a reuşit în ultimii 200 de ani.
"Întotdeauna am spus că ţările bogate investesc în prevenţie, iar ţările sărace în tratament. Esenţial pentru noi este transmiterea mesajului că boala poate fi prevenită în special prin vaccinare. Vaccinarea a dovedit că salvează vieţi aşa cum nicio altă intervenţie nu a reuşit în ultimii 200 de ani. Vaccinul reprezintă printre primele zece descoperiri în domeniul sănătăţii preventive. Pentru noi, înţelegerea conceptului de prevenţie este strâns legată de cea de sănătate. La nivelul ţării noastre, activitatea de prevenţie reprezintă o treime din activitatea medicului de familie", a mai arătat preşedintele CNAS.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.