11 cazuri de malarie confirmate în România, din care trei în această lună Recomandat

Ministerul Sănătății recomandă turiștilor români care intenționează să călătorească în zone tropicale să discute cu medicii înainte de călătorie despre profilaxia împotriva malariei.

„În ultimele trei luni, în România au fost diagnosticate 11 cazuri de malarie. Este vorba despre persoane care au călătorit în zone endemice din Africa (câte 4 cazuri în lunile noiembrie și decembrie și 3 cazuri în ianuarie). Până în acest moment, nu s-au înregistrat decese”, informează ministerul.

Malaria este o boală infecțioasă care se transmite prin înțepătura de țânțar (specia Anopheles). Profilaxia constă în administrarea unor medicamente antimalarice și protecție împotriva înțepăturilor de țânțari.

Mai multe informații cu privire la malarie și alte boli tropicale care pot fi asociate călătoriei pot fi găsite pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.